Toyota prezintă conceptul S-FR, micuţa maşină sportivă cu tracţiune spate care ar face uitat Mini
Toyota a prezentat în cadrul Tokyo Motor Show automobilul de mai jos, pe numele său S-FR, un concept care poate fi descris doar ca “adorabil”. El este foarte compact şi sportiv, amintind poate de originile lui Mini.
Automobilul măsoară puţin sub 4 metri în lungime şi este mai mare totuşi decât automobilul sportiv Kei Honda S660 şi în acelaşi timp mai lung decât un Mini sau Fiesta. 4 locuri sunt disponibile, dar probabil că 2 pasageri vor fi mai înghesuiţi sau trebuie să fie ceva mai atletici. Inspirat de Toyota GT86, acest model va avea preţ accesibil, motor montat frontal, tracţiune pe spate şi totul la o scară mai mică decât GT86.
Nu avem o confirmare clară a greutăţii sau puterii acestui vehicul, dar zvonurile afirmă că e vorba de 130 de cai putere şi o greutate sub 1 tonă. În plus, se pare că Toyota S-FR aduce şi o cutie manuală cu 6 trepte şi suspensii independente. Acesta e doar un concept, iar japonezii insistă pe acest lucru, deşi are toate şansele să se materializeze cât de curând, mai ales că ar avea succes la tinerii urbani cu vârste între 20 şi 30 de ani.
via topgear.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Paris Motor Show 2008: Toyota prezinta noul model Avensis
Toyota a prezentat la Paris Motor Show 2008 noul model Avensis, cu 5 cm mai lung si mai lat decat
Toyota Verso, mai mult spatiu intr-un “pachet” de marimea lui Corolla
Toyota a prezentat oficial la Geneva noul automobil Verso, destinat publicului european. Vehiculul este un hatchbak cu 5 usi si
Paris Motor Show 2008: Audi S4, editia 2009 gata de debut
Vechea generatie Audi S4 nu provoca senzatiile tari pe care le invoca un Ferrari California, cu un V8 de 4.2
Paris Motor Show 2008: Lexus IS250C, editia 2009 a fost prezentat publicului
Lexus a renuntat la doua usi si la acoperisul lui IS250, pentru a crea modelul IS250C, care va sosi in
Paris Motor Show 2008: Lamborghini Estoque isi face debutul
Dupa cateva saptamani de teasere si imagini neclare cu noul Lamborghini, iata ca in sfarsit il putem admira in toate
Paris Motor Show 2008: Chevrolet Orlando, un concept mai bun decat modelul HHR
Chevrolet HHR este considerat de multi un kitsch, care a evoluat totusi catre Chevy Orlando, un vehicul multifunctional cu 7




