Kaufland și Renovatio lansează o rețea de stații de încărcare rapidă pentru vehiculele electrice; Caravana eDrive pornește la drum
Mâine dimineaţă, 6 echipaje ce formează caravana Electric Drive vor porni la drum din Sibiu până în Timişoara. Printre persoanele care vor participa la această drumeţie se numără George Buhnici, Andrei Secretianu, Lucian Mândruţă şi mulţi alţii, iar aceştia vor folosi noul Volkswagen eGolf.

Acest lucru este posibil mulţumită noului lanţ de staţii de încărcare aflate în parcările magazinelor Kaufland de pe ruta Arad- Bucuresti- Constanța. Desigur, aceasta este o veste mare pentru industria auto din românia, deoarece lipsa staţilor de încărcare şi costul ridicat al maşinilor electrice a dus la cheltuirea unei sume insemnificative din fondul programului Rabla Plus.

Cum spuneam mai sus, cele 6 echipaje vor conduce câte un Volkswagen eGolf, un automobil electric de aproximativ 30.000 de euro. Având în vedere preţul unui kilowat de energie electrică şi consumul maşinii de doar 12,7 kWh, ne uităm la aproximativ 6,85 lei pentru suta de kilometrii. Acesta este un rezultat impresionant, iar dacă luăm în considerare şi lipsa emisilor de carbon şi taxa de poluare nulă, cred că maşinile electrice devin din ce în ce mai tentante.

Dacă cei de la Renovatio şi Kaufland vor sparge gheaţa şi vor motiva romanii să achizitoneze automobile electrice rămâne de văzut, dar cu siguranţă este un pas înainte.

Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
2.8 miliarde de lei colectaţi de stat şi investiţi în zero kilometri de autostradă; Iată unde s-a dus taxa de 7 eurocenţi pe carburanţi
A trecut un an de la introducerea accizei de 7 cenţi pe litrul de benzină, ceea ce a dus la
Cei de la Amazon cheltuie bani serioși pentru producția “The grand tour”; Intro-ul emisiunii costă nu mai puțin de 3,2 milioane de dolari
După retragerea din faimoasa emisiune, Top Gear a celor 3 prezentatori englezi, ştirea că Amazon plănuieşte un nou show auto
Automobilele înmatriculate în Bulgaria ar putea circula maxim 3 luni în România
Pe străzi ne întâlnim mai mereu cu automobile înmatriculate în Bulgaria, o metodă pe care publicul român pare a o
Autostrăzile destinate bicicliștilor ar putea deveni realitate în Norvegia grație unui proiect al autorităților în valoare de 1 miliard de dolari
În lupta continuă împotriva populării nu doar producătorii de automobile iau măsuri pentru reducerea cantității de emisii, ci și guvernele
Fisker prezintă noi fotografii cu automobilul său electric de 130.000 de dolari, EMotion
Fisker este un producător de automobile plugin hibrid, care a fost fondat cu doar un deceniu în urmă, dar a
Arrow Smart-Kart este o maşinuţă de karting inteligentă pentru cei mici, controlată de pe telefon
Compania Nest a făcut senzaţie prin termostatul său şi prin soluţiile smart home asociate, iar acum cofondatorul său, Tony Fadell
