15 ani de la lansarea “The Fast and the Furious”; Filmul va rula in cinematografe în 22 iunie
Da, deja au trecut 15 ani de la lansarea filmului care a marcat cultura maşinilor şi vieţile multor fani ai seriei, care a ajuns la un total de 7 filme, unul mai bun ca altul, dar până la urma nimic nu se compară cu originalul. Aşadar, creatorii seriei au decis să sărbătorească cei 15 ani de la lansare prin rularea filmului original în dată de 22 iunie.

Cred că ne aducem cu toţii aminte cursa de la finalul filmului dintre Vin Diesel şi răposatul Paul Walker, o cursă simbolică care a marcat specificul seriei, maşini puternice şi curse cot la cot care ţineau fanii cu sufetul la gură. Cel puţin asta era impresia mea când am văzut pentru prima dată filmul original.

În ciuda decesului actorului Paul Walker, unul din cei doi actori principali, seria va continua, iar filmul cu numărul 8 al seriei este în producţie şi va fi lansat undeva în anul 2018, dar cu toţii ştim că merită aşteptarea.
Care sunt momentele voastre preferate din filmul original? Spuneţi-ne în secţiunea de comentarii.
Via speedhunters.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Până în 2040, Franța plănuiește banarea completă a vânzărilor de automobile ce folosesc benzina și motorina pe post de combustibil!
În viitor mașinile cu alimentare pe benzină sau motorină vor dispărea complet, asta în primul rând datorită planurilor de a
Reclama la centura de siguranta
Iata o metoda destul de dura de a aminti oamenilor sa poarte centura de siguranta, chiar si cand se afla
Echipa Top Gear implicata intr-un accident cu unicul Koenigsegg CCXR din lume
Echipa Top Gear a fost implicata in cateva accidente spectaculoase recent. Poate va amintiti de accidentul lui Richard Hammond care
Cât de stricte sunt legile cu privire la drone în România? Iată ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să folosiţi un astfel de aparat
Legile în ţara noastră legate de posesia şi folosirea unor astfel de dispozitive, aparent e foarte strictă din mai multe
Protestul împotriva creșterii RCA continuă; Cozi lungi de autocamioane pe centura orașului Alba Iulia
În articolul de ieri, colegul meu a vorbit despre ordonanţa de urgenţă a guvernului care prevede îngheţarea RCA-ului pentru o
Un nou material ar putea reduce costurile de fabricare ale mașinilor pe hidrogen
Acum câteva zile vă informam despre faptul că Toyota Mirai, va fi disponibilă la comandă începând cu data de 20
