Iată cea mai nouă abordare pentru simulatoarele de condus: suspendarea pe o platformă, controlată de cabluri (Video)

Dacă la simulatoarele sportive e foarte clar cum are loc acel motion capture cu senzori plasaţi pe jucătorii de fotbal sau NFL, ei bine tehnologia folosită pentru simulatoarele auto se schimbă continuu. Avem un exemplu mai jos, cu o platformă mişcată cu ajutorul unor cabluri din oţel, ce simulează experienţa de navigare a unui vehicul.

Invenţia este considerată “primul robot pe cabluri pentru pasageri” şi implică 8 cabluri din oţel, fiecare tensionat până la 1.4 tone. Traiectoriile pot fi programate complet liber în mediul din jur, în 6 dimensiuni. Mişcările bruşte pe care le vedem în clip deja pot provoca dureri de cap zic eu, iar acceleraţia ajunge până la 1.5g, deci experienţa nu e chiar ca la simulatoarele NASA totuşi.

Dacă mai adăugăm la pachet şi un sistem de realitate virtuală, experienţa de şofat sau pilotat avioane devine şi mai realistă. Încă nu e clar dacă scopul acestei invenţii este comercial, ea putând fi inclusă la târgurile de jocuri sau utilitar, pentru piloţii de avioane sau şoferii ce vor să se antreneze. Proiectul a fost realizat de către Fraunhofer IPA şi Institutul de Cibernetică Biologică Max Planck.

via carscoops.com

Radu Iorga :