NVIDIA îşi testează tehnologia self driving în California, folosind un AI de nouă generaţie

NVIDIA se alătură unui număr mare de companii, care testează tehnologii self driving în California, iar o maşină a lor a fost surprinsă testând un AI pe circuit. Compania care produce cele mai celebre plăci grafice a primit aprobarea oficială pentru a îşi testa tehnologiile pe drumurile americane.

NVIDIA nu e un producător auto, dar creează procesoare pentru vehicule self-driving şi a realizat chiar şi un automobil de test pentru analiza autonomiei. A fost anunţată şi o colaborare cu Baidu în luna septembrie, cu rolul de a crea o platformă AI pentru maşinile fără şofer. California e zona preferată pentru testele de gen, oficialii acelui stat acordând relativ uşor licenţele.

Pe lista celor care au mai primit aprobarea se află nume ca Google, Honda, Ford, Mercedes, BMW sau chiar Baidu. Un sistem de AI special pentru self driving era anunţat de NVIDIA încă din 2015 la CES şi acum se concretizează. La bază el avea procesorul Nvidia Tegra X1, conectat la multiple camere şi senzori. Aşa numitul “computer vision” e cheia aici, AI-ul fiind capabil să detecteze identitatea obiectelor din proximitate folosind o reţea neurală.

via Engadget

Radu Iorga :