De îndată ce automobilele au devenit smart sau interconectate a apărut şi pericolul hackingului de vehicule. Şi atunci când nu e vorba doar despre puştani care se distrează lucrurile pot lua o întorsătură mortală. Aparent şi CIA a prins gustul hackingului auto, după cum arată cele mai noi documente publicate de Wikileaks.
Se pare că Central Intelligence Agency dezvolta metode de a prelua controlul asupra maşinilor smart încă din 2014. Proiectul se numeşte Vault 7 şi vine direct de la secţiunea CIA Cyber Intelligence din Virginia. New York Times ar fi avut deja confirmarea că documentele sunt autentice, iar discuţii despre hackingul de maşini se purtau încă dintr-o întâlnire CIA din octombrie 2014.
Atunci ramura CIA Embedded Development propunea această abordare, iar ei sunt cunoscuţi pentru a sunt capabili să transforme orice gadget în microfon. “Sisteme de vehicule” sunt citate ca ţinte de documentele WikiLeaks şi mai mult decât atât se discuta chiar despre “asasinate nedetectabile”. E drept că până şi WikiLeaks menţionează că anumite documente nu sunt foarte conclusive sau pot induce în eroare.
Totuşi dacă ne luăm după ultimele hackatonuri şi studiile cercetătorilor în securitate, automobilele sunt ceva mai greu de spart decât credeţi. Şi totuşi, asasinate prin preluarea controlului unei maşini? Sună SF!
via jalopnik