Ce spuneți de un robot transformers în garajul dumneavoastră? Letvision face acest lucru realitate (Video)

Faimoasa serie “Transformers” a fost un succes datorită conceptului filmului. Să fim serioşi, roboţi de pe altă planetă care sunt deghizaţi în maşinile ce le întâlnim pe străzile noastre, ce poate fi mai bun? Filmul este bazat pe seria de jucării şi s-a bucurat de un succes enorm. De la lansarea sa din 2007 unii fani sunt acum adulţi în care şi oase, dar sunt sigur că nimeni nu ar putea rezista de la un astfel de robot în realitate.

Letvision este compania ce îndeplineşte visele tuturor şi doreşte să lanseze o gamă de maşini controlate prin telecomandă care sunt capabile să se transforme în roboţi în toată regula. Aici vorbim de maşini la scara normala, iar compania se orientează doar pe modele BMW în momentul de faţă.

Pentru cei care au nevoie de convingere, avem ocazia să admirăm şi un videoclip care surprinde schimbarea care o suferă acest BMW roşu. Tot procedeul este destul de încet, iar acesta este motivul pentru care unii cred cu tărie că ce văd este real. Din secvenţa de mai jos tind să le dau dreptate, schimbarea nu este rapidă şi nici foarte complexă, iar totul pare destul de real.

Pentru a avea acest robot în garajul dumneavoastră mai trebuie să aşteptaţi deoarece compania nu a oferit un preţ de pornire despre creaţia sa şi nici alte detalii cum ar fi disponibilitatea. În orice caz, ei au reuşit să combine două lucruri foarte atrăgătoare, roboţii Transformers şi modelele BMW.

Via gizmodo.com

Andrei Pușcă :