China pune în funcţiune autobuzul autonom Yutong, care rulează cu 67 km/h şi opreşte la timp la semafor (Video)

Google lucrează la automobile autonome de ceva vreme şi ne-am fi aşteptat ca inovaţia în segmentul vehiculelor autonome să vină din SUA, dar iată că vine din China. În această ţară există deja un autobuz autonom de la compania Yutong, care a fost testat pe străzile din Zhengzhou, după cum vedeţi mai jos.

Prima călătorie a acestui vehicul a avut loc cu câteva zile în urmă, iar autobuzul e adaptat la situaţii complexe, precum schimbarea de benzi, depăşirea şi reacţia la schimbarea luminilor semaforului. Viteza sa maximă este de 67 km/h, iar prima călătorie a decurs fără probleme, autobuzul ajungând la destinaţie fără să aibă măcar o zgârietură.

Aparent acesta ar fi primul test oficial al unui autobuz autonom la nivel global, unul încheiat cu succes. Yutong a lucrat în ultimii 3 ani cu Academia Chineză de Inginerie şi cu experţii în domeniul auto pentru a crea acest vehicul, care include două camere, 4 radare cu laser şi un sistem integrat navigaţional. Va mai fi nevoie de o perioadă de testare înainte de lansarea comercială, totuşi.

Consider că e doar o chestiune de timp până ce aceste autobuze vor deveni comune, numai să fie şi securizate contra hackerilor…

via digitaltrends

Radu Iorga :