Iată cum a reuşit ISIS să obţină toate acele modele Toyota; Bonus: ştiaţi că Toyota are un model numit Isis din 2004?!
Scriam cu câteva zile în urma legat de preferinţa grupării Statului Islamic cu privire la automobilele Toyota, nelipsite din clipurile lor de propagandă. Ei bine, au început şi investigaţiile cu privire la numărul mare de modele Toyota pe care le au luptătorii şi au fost descoperite şi câteva lucruri interesante.
Departamentul de Trezorerie din SUA s-a ocupat de caz şi se pare că Toyota Hilux şi Land Cruiser sunt modelele populare pentru ISIS. Conform Centrului pentru Cercetare a Globalizării vina aparţine de SUA şi Marea Britanie, care au livrat multe modele Toyota către Armata Liberă Siriană, ce lupta contra ISIS. Problema e că vehiculele au fost capturate rapid de la sirieni, ei fiind înfrânţi de Statul Islamic.
Există şi posibilitatea ca teroriştii să le fi obţinut de pe piaţa neagră, sau chiar de la reprezentantele Toyota din Orientul Mijlociu. În altă ordine de idei, ştiaţi că Toyota are un model numit Isis lansat în 2004? Pe atunci nu există gruparea teroristă din ziua de azi, dar în contextul actual numele sună de-a dreptul ironic. “Problema” e că acel vehicul e unul de familie şi nu un SUV bun pentru deşert…
via Carbuzz
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Toyota pregăteşte automobile zburătoare pentru un demo la Olimpiada din 2020
În fiecare săptămână mai apare o companie care pregăteşte un vehicul zburător. Cel mai des apar totuşi la Google şi
Toyota prezintă un concept bazat pe Mirai ce oferă acces la internet de oriunde, grație unei antene Kymeta
În cadrul show-ului auto din Detroit și Toyota a venit cu noutăți foarte interesante, cum este cazul unui vehicul concept
Zboara, Toyota, zboara! Yaris pe portavion in actiune! (Video)
Toyota abordeaza advertisingul noului sau Yaris cu ajutorul celebrului serviciu YouTube, producatorul oferindu-ne un spot amuzant. Tema acestei campanii publicitare
Honda şi Toyota sunt gata să includă tehnologie turbo pe automobilele lor; Toyota Camry candidată la acest upgrade
Se pare că Honda şi Toyota ar fi gata să includă tehnologie turbo pe automobilele lor viitoare. Au apărut imagini
Clip YouTube cu un “monstru” Toyota Supra tunat
Top Secret este o compania japoneza care se ocupa cu tuningul masinilor de viteza, adorand sa modifice “street cars” astfel
Toyota se pregăteşte de lansarea noii sale supermașini; Înregistrează brandul Supra în Europa
Cei de la Toyota pregătesc lansarea noului model Toyota Supra, un bolid creat în parteneriat cu cei de la BMW.



