Noul Honda Civic Type-R se afișează camuflat pe străzile din Spania; vine cu evacuări în stil Ferrari
Un producător din lumea auto ce în ultimul timp reușește să vină pe piață cu modele foarte atractive din punct de vedere estetic, este și Honda. Din câte descoperim astăzi, compania japoneză ne pregătește un nou Civic, mai precis modelul 2017 Type-R pe care îl putem admira într-o fotografie, respectiv un material video ce au fost realizate de curând pe străzile din Spania.

Printre lucrurile ce ne sar în evidență din start, se numără și evacuările parcă “furate” de pe un automobil marca Ferrari. Pe lângă noutățile în materie de design ce au fost aduse comparativ cu modelul standard, era de așteptat să întâlnim și o motorizare ceva mai diferită.
Aparent, versiunea Type-R a noului Civic ne va aduce un motor turbocharged VTEC de 2 litri, o unitate capabilă să dezvolte peste 300 cai putere, și astfel să concureze într-o altă ligă alături de modele ca și Focus ST. Ne așteptăm totodată și la prezența unor frâne superioare, dar și a unor suspensii ce se vor adapta condițiilor de drum.
via: autoevolution.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Design aerodinamic la un alt nivel; Iată cum arată noua Honda NSX
Noul model al companiei japoneze este probabil cel mai avansat bolid al lor, mulţumită cercetării depuse pentru crearea unei asftel de maşini. Inginerii
Un designer olandez îşi imaginează o maşină de Formula 1 McLaren Honda ultrasigură şi ultraperformantă (Concept)
Designerul olandez Andries van Overbeeke şi-a imaginat o nouă maşină de Formula 1 McLaren Honda, care e capabilă să ruleze
Honda NeuV este un concept de automobil care ar avea propriile sale ’emoții’
Japonezii de la Honda ne atrag astăzi atenția printr-un nou automobil concept numit NeuV, model electric care aparent ar fi
Honda prezintă un concept interesant prin care smartphone-ul poate fi utilizat drept sistem de infotainment
Grație unui parteneriat încheiat cu cei de la Drivemode, Honda ne prezintă astăzi un concept chiar interesant, unul ce face
Honda intră în Cartea Recordurilor pentru cel mai mic consum de carburant din Europa cu modelul Civic Tourer
Unele companii producătoare de automobile se laudă cu cea mai mare viteză atinsă de supermașina lor, altele se iau la
Honda Civic 2017 apare în noi imagini spion, în care îşi dezvăluie exteriorul sportiv şi interiorul elegant
Cel mai nou sedan de la Honda, noul Civic 2017 şi-a făcut azi apariţia pe web în fotografii spion, câteva
