Lotul II din autostrada Nădlac-Arad va fi inaugurat oficial pe 11 iulie
În cursul zilei de ieri, 1 iulie, purtătorul de cuvând al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Bogdan Cotârlici, a declarat faptul că pe data de 11 iulie, lotul II din autostrada Nădlac-Arad va fi inaugurat oficial, zi aleasă de către autoritățile române împreună cu cele ungare.

De asemenea, s-a hotărât și înființarea unui nou punct de trecere a frontierei de stat ce va lega România de Ungaria prin interconectarea autostrăzilor A1 și M43 între Nădlac și Csanadpalota. Odată cu punerea în funcțiune a acestui nou punct de frontieră, se va facilita atât traficul internațional de persoane, dar și cel de mărfuri (greutate maximă permisă 7.5 tone).
Acest lot secundar din autostrada Nădlac-Arad are o lungime totală de 16 km, 6 dintre aceștia fiind deja deschiși circulației încă din luna decembrie a anului trecut. Aflați că autostrada Nădlac-Arad a fost construită pe părți/loturi, pe o distanță de aproximativ 39 km. Se așteaptă ca pe data de 11 iulie, la fața locului să își facă apariția premierul Victor Ponta, și Orban Viktor, premierul Ungariei.
via: mediafax.ro
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Doi polițiști si doi instructori auto sunt acuzați de luare de mită din partea candidaților pentru a-i ajuta sa își ia carnetul de șoferi
Aparent, Ilie Filip Cristian, comisar de poliţie în domeniul regimului de permise şi înmatriculare este acuzat de către cei de
Nissan a prezentat un prototip ce folosește o nouă sursă de energie verde
Nissan a anunţat nu cu mult timp în urmă că lucrează la vehicule electrice şi la alte surse de energie.
Cursa FIA GT3 din preajma Casei Poporului devine “doggy style”
Cursa FIA GT3 organizata in premiera in Romania, a fost plina de peripetii, atat pentru piloti, cat si pentru organizatori,
Veşti bune pentru cei care dau examenul auto: sala e valabilă un an!
Avem veşti bune pentru cei care dau examenul auto şi au tendinţa de a trece cu bine proba teoretică, dar
Kaufland și Renovatio lansează o rețea de stații de încărcare rapidă pentru vehiculele electrice; Caravana eDrive pornește la drum
Mâine dimineaţă, 6 echipaje ce formează caravana Electric Drive vor porni la drum din Sibiu până în Timişoara. Printre persoanele
Cel mai căutat brand auto de către români pe Google este Volkswagen; aflăm și ce mașini preferă străinii
Google a devenit în ultimii ani o sursă foarte importantă de informare, utilizatorii folosind această unealtă inclusiv pentru aflarea de
