Timişoara a fost primul oraş cu străzi iluminate electric, iar acum se pare că continuă trendul şi devine primul oraş cu taxiuri electrice. Suntem încântaţi să vedem aceasta mişcare şi sperăm că în viitor Timişoara va urma exemplul clujenilor şi autorităţile vor implementa şi autobuze cu motor electric. Ideea a fost a unui om de afaceri care intenţionează să instaleze şi 16 staţii de încărcare începând cu luna septembrie.

Programul Rabla acum oferă tichete şi pentru astfel de automobile, dar din păcate doar 0,2% din cei 75 de milioane de lei au fost cheltuiţi. Acei bani au fost alocaţi de guvern pentru programul Rabla Plus, iar mulţi cer acum redistribuirea baniilor către cei ce vor să îşi achiziţioneze o maşină nouă obişnuită. Acest lucru era într-un oarecare fel normal deoarece în ţară nu se găsesc multe staţii de încărcare rapidă şi în plus automobilele electrice nu au devenit suficient de ieftine pentru a atrage atenţia românului obişnuit.
Din fericire Silviu Miloș nu este un om obişnuit şi a făcut pasul celor mare. El a decis să achiziţioneze vehicule electrice, iar primele 4 modele au ajuns deja la ambiţiosul antreprenor. Costul unui model este de 31.500 de euro cu TVA, asta cu ajutorul de 4.500 de euro din partea statului.
Cu suma de 25 de lei puteţi avea un drum oriunde în oraş sau cu 30 de lei puteţi călători la aeroport într-un vehicul nepoluant.
Via digi24.ro
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Rolls-Royce lanseaza editia aniversara Phantom Silver
Rolls-Royce a produs o editie limitata, numita Phantom Silver, pentru a marca implinirea a 100 de ani de la lansarea
MG -Made in China- lansat…
Primele modele de MG fabricate in China au fost date in productie la noua fabrica a companiei Nanjing Automobile Group.
Tesla Model X este implicată într-un mic accident, iar șoferul dă vina pe modul autopilot; Ce recomandări primesc cei de la Tesla?
Albert Scaglione este proprietarul automobilului Tesla Model X care a fost implicat într-un accident în statul Pennsylvania, iar în urma
100 km/h in doar 2.9 secunde!!! Bolidul Koenigsegg CCXR de 1018 cai putere impresioneaza placut
Koenigsegg a lansat o serie de imagini noi ale variantei intrate in productie de CCXR. Noul model nu este acea
Circuitul Bucharest Ring va inconjura Casa Poporului
O plimbare in jurului Capitoliului din Washington, DC este o aventura, dar o astfel de incursiune in jurul Casei Poporului
Prezente sexy intr-un Bentley Continental GTC care iese de pe sosea
Bentley Continental GTC este o masina rara, un model de stil si gratie, dar este si puternica, avand 552 de
