Ford îşi testează vehiculele autonome şi pe zăpadă, provocarea creşte (Video)
Nu e nevoie să vă explic pericolele condusului pe zăpadă, mai ales pe viscol şi pe polei. De aceea poate că are o importanţă sporită faptul că Ford îşi testează vehiculele autonome şi în astfel de situaţii.
Automobilele implicate în testele de iarnă folosesc un sistem numit LiDAR şi cartografiere 3D de înaltă rezoluţie, pentru a rămâne pe drum chiar şi când viscolul e puternic. Testele vor avea loc în unitatea specială de la Michigan Mcity, iar hărţile 3D vor fi create în timpul unor condiţii meteo mai prietenoase, printr-un parteneriat cu segmentul de inginerie de la Universitatea din Michigan.
Până acum sistemele de şofat autonom au avut mult de furcă cu ploaia şi zăpada, dar nici şoferii umani nu stăteau mai bine. Acum, “roboţii” vor opera în tandem cu sisteme de control al tracţiunii, mecanisme smart de frânare şi predicţie, dar şi analiză a situaţiei, după numeroase teste.
via Engadget
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Ford a decis sa vanda brandurile Jaguar si Land Rover
Reprezentatii Ford au recunoscut oficial ca doresc sa vanda marcile britanice de lux Jaguar si Land Rover, dar au tinut
Shelby GT350 primeşte un bord high tech cu proiecţie HUD la pachet, reflectând schimbările de viteze
Conceptul de HUD (heads up display) e foarte popular în ultima vreme, producătorii auto având intenţia de a include un
Peste 5 milioane de automobile Ford dotate cu sistemul SYNC, primesc de astăzi suport pentru SIRI
Una dintre cele mai interesante funcții pe care Apple le-a introdus pe telefoanele sale, este și asistentul virtual Siri, un
Ford anunță investiții de 4.5 miliarde dolari pentru dezvoltarea de modele electrice și hybrid
În ultimul timp, poluarea a fost unul dintre cei mai utilizați termeni în lumea auto, lucru ce nu este deloc
Poze spion cu Ford Shelby GT500; Ce aduce în plus față de GT350 si cum va concura cu ofertele celor de la Chevrolete și Dodge
Ford a lansat anul acesta noua varianta GT350 şi GT350 R, dar pentru a putea concura cu ofertele celor de
George Bush aproape arunca in aer un Ford ecologic
La prima vedere avem de-a face cu o catastrofa care a fost evitata cu greu de catre CEO-ul Ford, Allan

