Wrapify este un fel de Adsense pentru maşini, îţi transformă automobilul în banner motorizat cu câştiguri măricele (Video)
Deşi Wrapify a fost numit de Business Insider “Uber-ul advertiserilor”, eu îl consider mai degrabă un soi de Adsense pe roţi. Serviciul a debutat de curând în Statele Unite şi le permite proprietarilor de automobile să îşi îmbrace vehiculele în reclame şi să obţină bani astfel.
Serviciul e disponibil în 11 oraşe din SUA şi aduce între 400 şi 600 de dolari pe lună pentru cei care conduc 40 de kilometri zilnic spre exemplu. Condiţia este ca automobilul să fie personalizat total şi Wrapify oferă şi un simulator de câştiguri potenţiale. O campanie de advertising auto durează 3 luni şi există şi o serie de condiţii pentru a vă inscrie în program.
Exact ca la Uber, trebuie să aveţi 21 de ani minim, să fiţi proprietar sau să aveţi în leasing o maşină cel mult din anul 2008, nu mai veche, plus să nu aveţi cazier. Maşinile înscrise în programul Uber nu sunt acceptate. Publicitatea realizată de automobilele aflate în trafic e verificată prin localizare GPS şi cu o aplicaţie pentru smartphone.
Peste 6000 de şoferi s-au înscris până acum în program. Voi v-aţi personaliza automobilul astfel şi dacă da pentru ce sumă?
via manafu.ro
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Volkswagen testează sistemele de parcare automată şi de încărcare pentru automobile electrice
Cei de la Volkswagen au lucrat la un sistem de parcare automată şi de încărcare pentru automobilele electrice, cunoscut sub
China pune în funcţiune autobuzul autonom Yutong, care rulează cu 67 km/h şi opreşte la timp la semafor (Video)
Google lucrează la automobile autonome de ceva vreme şi ne-am fi aşteptat ca inovaţia în segmentul vehiculelor autonome să vină
Intră în pielea unui şofer de Formula 1 cu o nouă tehnologie optică marca Tobii, care ne arată fix ce vede pilotul (Video)
În ziua de azi ideea de realitate augmentată sau virtuală a evoluat destul încât să putem lua parte la competiţii
“Efectul Apple” se extinde şi la Frankfurt Motor Show, cu tot mai mulţi producători interesaţi de parteneriate cu giganţi tech
Apple a ajuns un standard şi un etalon, folosit de fiecare dată când se lansează un nou smartphone sau o
Iată de ce Apple şi Google se luptă deja pentru intrarea pe piaţa auto: profitul poate fi uriaş
Companiile tech au început să apară tot mai des în ştirile auto şi domeniile “auto” şi “tech” au început să
Volvo şi Ericsson au dezvoltat o tehnologie care vă permite să vedeţi seriale în maşină, chiar şi fără semnal
Aparent cei de la Volvo consideră că e o idee bună să priveşti filme şi seriale în automobile, de aceea

