Cei care simt păcăliţi de promisiunile Volkswagen cu privire la emisiile automobilelor lor vor putea solicita despăgubiri financiare de la producătorul german. VW încearcă să se revanşeze pentru Dieselgate, pornind programul “TDI Goodwill”, care le oferă cumpărătorilor de automobile ale acestui brand carduri preplătite.
În SUA spre exemplu clienţii primesc carduri universale de 500 de dolari, dar şi carduri disponibile doar pentru achiziţii Volkswagen de până la 750 de dolari. Gigantul german nu a oferit detalii clare despre ofertă, urmând să le facă publice mâine. New York Times au aflat totuşi mai devreme de această iniţiativă, având parte şi de confirmarea din partea dealerilor.
Nu e prima “ofertă de pace” de acest gen, în ultimele săptămâni abundând reducerile şi promoţiile pentru vehicule noi Volkswagen. Compensaţia financiară e totuşi o nouă etapă pentru VW, care practic despăgubeşte clienţii ce au crezut că achiziţionează un vehicul mai puţin poluant decât e în realitate. Evident asta nu compensează pentru ani întregi de noxe emise în aerul planetei…
Volkswagen a pornit şi programe speciale de finanţare ale dealerilor şi discounturi pentru clienţii loiali TDI, de până la 2000 de dolari, valabile de luna trecută.
via Engadget