Volkswagen România va trebui să puna la dispoziția RAR, lista cu automobilele ce au trișat la testele de poluare

Scandalul emisiilor crește în intensitate pe zi ce trece, iar astăzi ies la iveală informații și de pe plan local. Potrivit unui comunicat RAR (Registrul Auto Român), conducerea reprezentanței Volkswagen România a fost contactată pentru transmiterea în cel mai scurt timp, a listei cu automobile ce au “trișat” în cadrul testelor de stabilire a nivelului de poluare.

Din câte ni se dezvăluie, acest demers a fost luat ca răspuns al solicitării Comisei Europene cu privire la efectuarea unor verificări de către toate Statele Membre a automobilelor implicate în scandalul emisiilor. Aparent, vehiculele marca Volkswagen din Europa dețin omologarea comunitară acordată de autoritatea germană, dar nu și cea de la RAR.

După definitivarea acestor teste, RAR va lua măsurile necesare pentru stabilirea măsurilor administrative pe care autoritățile germane le vor aplica grupului Volkswagen. La nivel mondial, peste 11 milioane de vehicule diesel VW au fost echipate cu astfel de sistem electronice pentru oferirea unor cifre mai mici în cadrul testelor de poluare. În SUA, amenzile pe care VW va trebui să le plătească, însumează 18 miliarde de dolari.

via: agerpres.ro

Claudiu Sima :