Iată tweetul legendar din 2010 care a pus în legătură minţile luminate ce conduc Uber
Există câteva companii pe glob, care au reuşit saltul de la nivel de startup la firme evaluate la zeci de miliarde de euro în doar câţiva ani. Printre ele se numără şi Uber, care în 2010 avea doar un an vechime şi era o companie anonimă, până când tweetul de mai jos a schimbat practic soarta acestei iniţiative.
Compania fusese fondată de către Travis Kalanick şi Garrett Camp, antreprenori de succes care proveneau din bula tech, vânzând Red Swoosh şi StumbleUpon către alţi giganţi. Uber a pornit la drum ca o metodă de a rezolva problema transportului în comun în San Francisco, iar aplicaţia pentru iPhone a fost dezvoltată de către Garrett în 2009, Kalanick preluând rolul de “Chief Incubator”.
În 2010 începuse deja testarea în New York, existând 3 automobile Uber, iar la începutul acelui an Travis Kalanick a postat pe Twitter faptul că se afla în căutarea unui manager general, după ce încercase şi pe Craiglist. Răspunsul la acel tweet a venit de la Ryan Graves, angajat General Electric, care avea să ajungă CEO Uber.
Ryan avea să fie primul angajat Uber începând cu data de 1 martie, iar un prim demo al produsului a avut loc pe 31 mai în acel an. Totul a pornit cu un singur tweet, care a dus acum la o companie evaluată la peste 60 de miliarde de dolari şi care tocmai a anunţat încă o rundă de finanţare de 2 miliarde de dolari în această săptămână.
Interesant e că Ryan Graves nu e nici inginer, nici geniu şi nici nu a terminat facultatea cu note mari. El pur şi simplu muncea foarte, foarte mult şi compensa toate lipsurile prin ambiţie. Şi acum inevitabila întrebare: voi cum folosiţi Twitter?
via Facebook
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
UBER Franța își suspendă serviciile de ride-sharing la presiunea autorităților
În săptămânile ce au trecut, v-am vorbit de câteva ori despre problema UBER din Franța, serviciu de ride-sharing ce i-a scos
Patru șoferi Uber au fost amendați în Cluj după ce un grup de taximetriști le-au întins o cursă (Video)
Conflictele dintre taximetrişti şi şoferii Uber au loc in multe dintre oraşele în care compania americană şi-a lansat serviciul şi
ANAF solicită şi primeşte listele cu şoferii UBER din România, ar pregăti o serie de sancţiuni pentru aceştia
După ce ANAF a pus cu botul pe labe multe business-uri care îşi declarau profiturile mai mult sau mai puţin
Google acuză Uber că a creat o companie fantomă pentru a îi fura brevetele şi tehnologiile secrete
După proteste şi animozitate din partea taximetriştilor, Uber mai are încă o problemă, de această dată cu o companie pe
Şefii Uber Franţa arestaţi pentru efectuarea ilegală a activităţilor de taximetrie
Războiul între taximetriştii francezi şi mai nou autorităţile franceze şi Uber continuă, cu un nou eveniment astăzi. CEO-ul Uber Franţa,
Se poate şi fără violenţă; Taxiurile din New York testează o nouă aplicaţie care concurează cu Uber: Arro (Video)
Se pare că nu e nevoie neapărat de violenţă pentru a putea scoate Uber de pe piaţă sau a concura
-
GabrielGrosu

