Tot ce e în neregulă cu Tesla Model S însumat în acest clip, după multe drumuri la service (Video)
Aţi crede că odată ce aţi cumpărat un automobil Tesla v-a pus Dumnezeu mâna în cap şi nu veţi avea nici o problemă cu maşina, absolut niciodată. Fals, pentru că probleme există şi judecând după păţaniile tânărului care a realizat clipul de mai jos, aceste probleme chiar abundă. 6 drumuri la service mai târziu, iată ce a păţit…

Acest Tesla Model S a fost cumpărat în decembrie 2016 şi se pregăteşte pentru al şaptelea drum la service. E drept că posesorul ştia că Tesla are o reputaţie nu chiar bună când vine vorba de calitatea construcţiei sau alinierea panourilor, dar compania avea o reputaţie bună pentru repararea lor. Chinul lui Tyler Martin a durat ultimele 10 luni şi primele necazuri au apărut chiar în ziua livrării.

Un defect de vopsea se află pe portbagaj, erau mici zgârieturi pe toată maşina, ecranul touch era pătat de materiale de fabricaţie şi uşa din spate nu era aliniată cum trebuie. A fost nevoie de un service de 45 de minute, iar Tyler a trecut peste. Au mai trecut 3 luni, timp în care tânărul a mai descoperit probleme, precum faptul că oglinda din zona şoferului nu se rabatează complet.

Există şi un delay atunci când se deschide uşa din spate, cea din dreapta. Au fost descoperite scârţâituri ale uşii, tot cea din dreapta, dar din faţă de această dată. Volanul este puţin înclinat, iar parbrizul are o grămadă de zgârieturi şi urme neplăcute, care chiar afectează vizibilitatea. Nici service-ul nu a putut face nimic, pentru că dungile erau între panourile parbrizului, deci e nevoie de unul nou.
Şi lista continuă… Elon Musk cred că e roşu de furie acum.
via autoblog
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Tesla lucrează la chip-uri AI custom cu aplicații în zona de șofat autonom
În ultima vreme am auzit multe știri referitoare la companii din zona tech care au început dezvoltarea unor chip-uri AI
Tesla Semi este anunţat oficial: camion care transportă 36 de tone, este autonom şi electric
Tesla Semi este marea veste pe care Elon Musk o pregătea pentru această săptămână. Acesta este primul camion electric al
Tesla concediază sute de angajaţi, după ce aceştia pică recenziile de performanţă
Tesla nu a avut un trimestru prea bun în ultimele luni, producând cu 80% mai puţine automobile decât ar fi
Tesla Model S a fost condus de-a lungul a peste 1.6 miliarde de kilometri în doar 3 ani
Tesla a atins un nou prag astăzi, anunţând pe site-ul oficial ca al său Model S a fost condus peste
Un automobil Tesla Model S ia foc şi e mistuit în Norvegia, în timp ce realizează o încărcare Supercharger
Tesla Model S a fost pe buzele tuturor în ultimul an, mai degrabă pentru funcţia Autopilot sau pentru acceleraţia sa
Cine vrea o Tesla Model S la preţ de un dolar? Hot Wheels au creat una pentru voi! (Video)
Jucăriile Hot Wheels erau apogeul pe care îl puteai obţine când erai copil, dacă erai pasionat de “maşinuţe”. Asta evident
