Tesla începe testarea funcției auto-pilot pentru Model S; iată un video demonstrativ
Anul 2015 este în special caracterizat prin automobile electrice și cele autonome, acestea din urmă reprezentând viitorul în materie de circulație pe 4 roți. Tesla este una dintre acele companii care a sosit pe piață cu modele electrice foarte atractive, iar un update sosit de curând pentru testerii lui Model S, v-ar putea face și vouă cu ochiul.

Vorbim despre funcția auto-pilot, funcție ce face exact ceea ce spune, și anume controlul automat al volanului și al accelerației/pedalei de frână, fără ca noi să acționăm asupra comenzilor. Acest feature este deja întâlnit pe modele rivale de la Mercedes sau BMW, și permite folosirea sa doar pe autostrăzi.
Sistemul adus de către Tesla pe Model S se folosește de o serie de camere și senzori prin care mașina își păstrează poziția pe bandă, dar și o distanță sigură față de vehiculele aflate în față. Acest lucru se întâmplă prin aceste camere și senzori ce observă limitările de viteză, respectiv nivelul de încărcare al autostrăzii. Ulterior, sistemul utilizează automat frâna și accelerația pentru a trece peste situațiile din trafic.
Un clip demonstrativ cu funcția auto-pilot poate fi văzut chiar mai jos.
via: slashgear.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Tesla îşi anunţă rezultatele pe trimestrul întâi al lui 2017: producţie şi livrări record, venituri dublate
Era de aşteptat ca după ce Microsoft, Samsung, LG şi alţi giganţi şi-au anunţat rezultatele financiare pe primul trimestru al
Tesla foloseşte headseturi Google Glass pentru o construcţie mai eficientă a automobilelor
Google Glass nu a fost niciodată perceput ca un produs cu un real succes comercial, dar în anumite ramuri ale
Tesla Model X primeşte un review plin de “first world problems” şi ironie (Video)
Îi ştiţi pe cârcotaşii care au ceva de comentat chiar şi când când le pune mâna Zeiţa Fortuna pe cap
Următoarea mare lansare Tesla ar putea implica un crossover Model Y, pe 17 octombrie
Parcă de nicăieri a apărut un zvon în această săptămână, conform căruia Elon Musk şi ai săi ar pregăti un
SUV-ul electric Tesla Model X este anunțat oficial; prețurile pornesc de la 132.000 dolari (video)
După o perioadă lungă de episoade în care Tesla amâna lansarea comercială a SUV-ului Model X, iată că astăzi este
S-a întâmplat inevitabilul: pilotul automat a făcut prima victimă, pe un Tesla Model S în mod Autopilot
În vreme ce diferiţi teribilişti au supus modul Autopilot de la Tesla la diferite teste periculoase, a rămas oarecum surprinzător
