Gigantul chinez Baidu plănuiește introducerea de autobuze autonome pe piața din China începând din 2018

În ultima vreme din ce în ce mai mulți producători din lumea tech își dezvăluie planurile de lansare a unor sistem de șofat autonom, câteva dintre acestea fiind Google, Apple și Baidu. Aceasta din urmă și-a anunțat intențiile de lansare pe piața din China a unui autobuz autonom și aflăm că gigantul de față lucrează îndeaproape cu BMW și Microsoft la îmbunătățirea tehnologiilor.

Baidu nu se mulțumește doar cu oferirea unei tehnologii de șofat autonom pentru vehiculele de până la 5 pasageri, dorind iată că aducă viitorul și în zona transportului în comun. Chiar CEO-ul companiei numit Robin Li a dezvăluit în cadrul unei conferințe Wall Street Journal faptul că dorește introducerea de asemenea vehicule autonome în China.

Acesta a precizat că în acest moment se lucrează cu un mare producător de autobuze din China și planurile implică lansarea pe străzi a vehiculelor începând de anul viitor. Planul este cu adevărat unul îndrăzneț și așteptăm cu interes să vedem dacă Baidu finalizează la timp proiectul și dacă autoritățile le vor oferi aprobările de rulare a unui asemenea autobuz în trafic.

via: ubergizmo.com

Claudiu Sima :