Noul Mercedes AMG GT R apare pe internet cu câteva ore înaintea lansării oficiale; Are un design superb si dotări pe masură
Mult aşteptatul rival pentru McLaren 675LT şi Porsche 911 GT3 RS a apărut pe germancarforum.com cu câteva ore înaintea lansării oficiale şi a stârnit o mulţime de păreri pro sau contra. Noul automobil al celor de la Mercedes va fi urmaşul lui GT S şi prin urmare aduce unele îmbunătăţiri şi schimbări de design.

Noul bolid german va fi dotat cu un motor V8 de 4 litri cu două turbine ce ar trebui să dezvolte 577 cai putere şi un cuplu al motorului de 700 Nm, cu 75 CP şi 50 Nm mai mult ca şi modelul GT S. În ciuda faptului că sunt doar speculaţii în momentul de faţă, suntem siguri că noul vehicul va fi mai rapid şi va avea o viteză maximă mai mare, astea şi mulţumită masei mai mici, rezultată din folosirea panourilor din fibră de carbon.

Pe lângă motorul mai puternic şi masa mai mică, avem parte şi de o nouă nuanţă de verde ce arată superb pe modelul prezentat în imagini. La rândul lor, suspensiile, frânele şi direcţia vor fi îmbunătăţite, iar masa mai mică combinată cu toate aceste îmbunătăţiri va creşte agilitatea noului bolid al celor de la Mercedes.

Ca şi design exterior observăm din start faptul că germanii au renunţat la grila cu forme de diamant în detrimentul uneia mai simple, iar ca şi ansamblu, noul GT R arata mai agresiv. O parte se datorează şi eleronului din spate fix şi noilor linii ale caroseriei, mai accentuate decât pe GT S. Per total, consider că cei de la Mercedes au făcut o treabă bună cu designul noului AMG GT R, dar personal apreciez mai mult forma şi liniile modelului anterior.
Via carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Mercedes-Maybach ridică cortina de pe conceptul Vision 6; Cum arată și ce aduce limuzina electrică de peste 5 metri
Acum câteva zile Mercedes-Benz a postat pe pagina oficială de facebook două poze subtile ce prezentau un concept Maybach din
Mercedes-Benz pregătește lansarea unei baterii pentru domiciliu similară cu Tesla Powerwall
Dacă ieri aflam faptul că germanii de la BMW ne pregătesc un automobil electric menit să rivalizeze pe piață cu
Mercedes-Benz S-Class Cabrio anunţat oficial, în versiunea 2017; Iată toate detaliile despre noul model decapotabil
Mercedes-Benz a anunţat astăzi a şasea generaţie din cadrul familiei S-Class. E vorba despre noul S-Class Cabriolet, model decapotabil despre
E oficial: Mercedes-Benz dezvaluie SLR McLaren Roadster
Am vazut acest model in poze “scapate” din greseala si date pe mana presei, dar acum avem sansa sa vedem
Mercedes Gullwing ni se dezvaluie
Urmasul celebrului Mercedes SL300, Gullwing este inca un mister pentru noi, pe care vom incerca sa il deslusim analizand primele
Mercedes-Benz și Nissan se aliază pentru a crea camioneta X-Class, un concept prezentat în Suedia
Mercedes a ieşit din zona de confort şi s-a aliat cu cei de la Nissan pentru a produce această camionetă
-
ciao
