Lamborghini anunță 3 noi opțiuni pentru a condimenta deja superbul Huracan
Pentru clienţii cu pretenții ce nu sunt satisfăcuţi cu design-ul noului lor Huracan, compania italiană pune la dispoziţie 3 opţiuni de customizare care par foarte atractive. Zvonuri legate de acestea circulă încă din aprilie, dar o confirmare din partea companiei a venit doar de curând. Cele 3 pachete opţionale sunt legate de aerodinamică, design, iar ultimul pune accentul pe jantele supermașinii.

Primul aduce un spoiler frontal, un elereon în partea din spate acompaniat de un spooiler, puţin mai jos. Acest pachet este menit să îmbunătăţească aerodinamica maşinii, iar pentru asta italienii au testat acest kit în tunelul de aer, iar ca un ultim retuş au aplicat şi o vopsea mată bolidului, ce îi oferă un aspect mai agresiv.

A doua opţiune este strict la nivel estetic şi constă în dungi specifice maşinilor de curse, care pot să fie negru mat, roşu sau negru lucios iar accentele se aplică şi pentru olginzile laterale pentru un aspect mai frumos. Fiind în mare parte nişte abţibilde ele se pot lua jos după ce posesorul mai îmbătrâneşte şi nu mai simte nevoia ca maşina lui să arate ca una de curse.

În ultimul rând avem un set de jante din aliaj de 20 inch vopsite într-un negru lucios care sunt asemănătoare cu cele de pe varianta de cruse Super Trofeo. Italienii ştiu să îşi prezinte noile pachete, iar modelul alb cu dungi roşi şi jante negre arată pur şi simplu superb şi cu siguranţă va trezi interesul multor posesori ai modelului Huracan.
Ce combinaţie credeţi că ar arăta mai bine? Lăsaţi-ne ideile creative în secţiunea de comentarii. Eu mă gândesc la o caroserie galbenă cu dungi negre şi jantele lucioase, în stilul Transformers.
Via carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Lamborghini se pregătesc de război cu un Urus 6×6; Mercedes-Benz ar putea avea concurență serioasă pentru al lor G63
Lamborghini ar putea rivaliza Mercedes prin crearea unui Urus 6×6, în viziunea creatorului acestei randări. El a luat caroseria SUV-ului
Un Lamborghini contrafăcut în China a costat 60.000 de dolari, iar proprietarul riscă mari amenzi
Cei care nu îşi permit un Lamborghini, dar îşi doresc foarte mult unul pot apela la o replică ce costa
Un Lamborghini pentru toată lumea? Iată un Murcielago Roadster care costă doar 49.000 de dolari; Să fie chiar aşa?
Unul dintre cele mai atractive anunţuri de pe eBay Motors este cu siguranţă cel pentru un Lambo ieftin. Aparent poţi
O nouă supermașină exotică este lansată la Pebble Beach; Lamborghini Centenario Roadster este îmbăcat complet în fibră de carbon și vine în ediție limitată
Lamborghini Centenario Roadster a fost o surpriză pentru toată lumea, asta după ce italienii au reuşit să ţină secret orice
Lamborghini Spectro este o hypermaşină electrică destinată curselor Roborace (Concept)
Roborace este cea mai proaspătă competiţie auto, încadrată în seria Formula E şi care implică o serie de automobile fără
Lamborghini Huracan primeşte o versiune Twin Turbo de 2100 de cai putere; Iată monstrul în acţiune! (Video)
Cum vă sună un Lamborghini twin turbo? E drept că aşa ceva nu vedem în fiecare zi, dar iată că
