CEO-ul Lamborghini, Stephan Winkelmann, ar putea renunța la postul din cadrul companiei

Acum aproximativ 10 ani, Stephen Winkelmann primea probabil cel mai de preț post din cariera sa, și anume rolul de CEO al constructorului italian Lamborghini. Deși un asemenea post a venit la pachet cu numeroase sarcini de îndeplinit, trebuie să recunoaștem că funcția de CEO al Lamborghini este totodată și un job inedit, unul ce te propulsează imediat în lumea auto.

Cu toate că lumea în care trăiește la ora actuală Stephan este una inedită, se pare că acesta ia în calcul o posibilă despărțire de grupul Lamborghini, detaliu ce este dezvăluit de către presa italiană. Aparent, Stephan ar urma să preia frâiele Audi Quattro GmbH, în timp ce compania sa va fi lăsată în mâinile lui Stefano Domenicali, fostul director al echipei de F1 Ferrari.

Totuși, aceste informații ajunse în presă nu pot fi confirmate pentru moment, motiv pentru care ar trebui să așteptăm o posibilă conferință de presă, sau un anunț oficial cu privire la mutarea pregătită. După cum bine știți, Lamborghini este o companie deținută de Audi, aceasta din urmă fiind totodată parte din grupul german Volkswagen.

via: carbuzz.com

Claudiu Sima :