Iată evoluția logo-ului folosit de către Skoda din 1895 și până în prezent

Dacă vă numărați printre cei care au citit articolele nostre din seria Istoria Automobilului, atunci ați dat și peste postarea referitoare la prima mașină construită de către producătorul ceh Skoda. La fel ca multe alte companii auto din lume, și Skoda a fost inițial prezentă pe piață sub o altă denumire, mai precis Laurin & Klement. Astăzi vă vom prezenta evoluția logo-ului folosit de Skoda din 1895 și până în prezent.

Ei bine, după cum aflați din articolul de care v-am amintit mai sus, Laurin & Klement a fost inițial o companie producătoare de biciclete, primul logo fiind cel de mai jos utilizat în perioada 1895 – 1899. Ulterior, s-ar trecut la o altă variantă a siglei, urmând ca până în 1905 să fie utilizat cel de-al 3-lea logo din imaginea de mai jos, în special pe motociclete.

Din 1907, Laurin & Klement a optat pentru un logo ceva mai simplist însoțit doar de cele două nume ale fondatorilor și de un font înclinat. Abia în 1923, sigla companiei începea a semăna cu cea din prezent, o perioadă în care s-a ales și utilizare denumirii Skoda pe automobilele produse. După alți doi ani, logo-ul a suferit iarăși modificări, adoptând un look mai modern.

Mai apoi, au urmat o serie de alte sigle similare, până în 2011, an în care a fost introdus un logo modern pe care compania îl utilizează și la ora actuală. Puteți face o trecere în revistă printre toate aceste logo-uri utilizate de către Skoda de-a lungul anilor prin intermediul imaginii animate din începutul articolului. Vă invităm totodată să vă înscrieți și la concursul organizat de Volan.ro, ce vă aduce premii interesante branduite Skoda.

Tot ce aveți de făcut, este să vă înscrieți la newsletter folosind formularul de mai jos!

Claudiu Sima :