Cea mai scumpă mașină din lume, Ferrari 250 GTO, a fost vândută în 2012 pentru suma de 38,1 milioane de dolari
Suntem obișnuiți să vedem fel și fel de automobile exclusiviste ale căror prețuri trec de 1 milion de dolari, modele care totuși reprezintă doar niște chilipiruri în fața unor vehicule unicat din vremurile demult apuse. Una dintre acestea este și Ferrari 250 GTO, un automobil de tip Gran Turismo, ce a fost produs în perioada 1962 – 1964.
Ei bine, aflați că Ferrari 250 GTO este cea mai scumpă mașină din istorie, vehicul ce în luna mai a anului 2012, a fost vândut pentru uriașa sumă de 38,1 milioane de dolari către magnatul Craig McCaw – fondatorul rețelei americane McCaw Cellular, o firmă parte din AT&T. Suma plătită de acesta, este impresionantă mai ales dacă luăm în considerare faptul că la vremea apariției sale pe piață, era vândută pentru un preț de doar 18.000 dolari pe piața americană.
Totuși, suma de vânzare din prezent este una pe cât se poate de normală, având la îndemână informația potrivit căreia, modelul de față a fost produs într-un număr limitat de doar 39 unități. Ca și design, Ferrari 250 GTO se încadrează de minune în stilul coupe regăsit pe modelele din prezent, stil care la acea vreme era denumit totuși Berlinetta.

Sub capota lui Ferrari 250 GTO se află un super motor Tipo 168 Comp/62 de 3.0 litri, motor V12 ce oferă 300 cai putere. De asemenea, au existat și versiuni mai puternice, cum este cazul celei cu motor V12 de 4.0. Transmisia folosită de constructorul italian, era una manuală în 5 trepte.
| An vânzare | Preț |
|---|---|
| 1962 | 18.500 dolari |
| 1965 | 4.000 dolari |
| 1965 (Decembrie) | 10.500 dolari |
| 1968 (Iunie) | 6.000 dolari |
| 1969 | 2.500 dolari |
| 1971 (Ianuarie) | 9.500 dolari |
| 1971 (Iulie) | 12.000 dolari |
| 1973 (Iulie) | 17.500 dolari |
| 1975 (Decembrie) | 48.000 dolari |
| 1978 | 85.000 dolari |
| 1980 (Martie) | 180.000 – 200.000 dolari |
| 1983 | 300.000 dolari |
| 1984 | 500.000 dolari |
| 1985 | 650.000 dolari |
| 1986 | 1.000.000 dolari |
| 1987 (Octombrie) | 1.600.000 dolari |
| 1988 (Iulie) | 4.200.000 dolari |
| 1989 (Iulie) | 10.000.000 dolari |
| 1990 (Ianuarie) | 13.000.000 dolari |
| 1993 | 3.000.000 – 3.500.000 dolari |
| 1998 | 6.000.000 dolari |
| 2000 | 7.000.000 dolari |
| 2004 | 10.600.000 dolari |
| 2010 | 26.000.000 dolari |
| 2012 (Mai) | 38.115.000 dolari |
| 2013 (Octombrie) | 38.000.000 dolari |
Un lucru pe care nu îl știm, este numărul total de vehicule Ferrari 250 GTO ce au rămas în stare de funcționare până la ora actuală, vehicule ce iată pot aduce zeci de milioane de dolari în conturile posesorilor. În tabelul de mai sus avem și prețurile de comercializare pe piață a modelului Ferrari 250 GTO, sume ce au avut parte de variații interesante de-a lungul anilor.
Observăm că în 2000, cineva achiziționa acest model cu suma de 7 milioane de dolari, o sumă ce practic s-a triplat într-o perioadă de 10 ani. Din câte se pare, trendul de creștere al prețului va continua și în anii următori, Ferrari 250 GTO urmând a fi în topul celor mai scumpe automobile de pe piață mult timp de acum înainte.
sursa: Wikipedia.org
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Moller dezvolta un Ferrari 599 care zboara
Masina zburatoare reprezinta o inventie deloc SF in ziua de azi, mai ales in conditiile in care compania Moller International
Istoria automobilului: BMW Dixi, prima mașină construită de BMW
Industria auto a evoluat extrem de mult: mașini care se conduc singure, automobile electrice și sisteme de operare la bordul
Ferrari Enzo primește o versiune fabricată din fibră de carbon pură; Cât costă varianta exotică?
Ferrari a reuşit să menţină o oarecare exclusivitate cu modelul Enzo, fabricat pentru comemorarea lui Enzo Ferrari, fondatorul companiei. Firma
Ferrari 599XX si 599GTB HGTE, gata de la Geneva Motor Show 2009
Geneva Motor Show 2009 debuteaza saptamana viitoare, cu cei de la Ferrari anuntand deja ca vor prezenta 2 noi versiuni
Ferrari 250 TR, o masina rara, clasica si competitiva
Daca sunteti in cautarea unui model clasic Ferrari, aruncati o privire asupra acestei minunatii cu design creat de catre Scaglietti,
Ferrari va aduce la Geneva Motor Show un automobil pentru familii, cu motor V12 la interior: GTC4Lusso
Doar Ferrari putea transforma conceptul de “automobil pentru familii”, într-un vehicul cu motor V12. E vorba despre modelul GTC4Lusso, care
-
Innoxius


