Prima supermaşină din China poate rula 2000 de km cu o singură încărcare electrică
Prima supermaşină din China aduce şi cea mai lungă autonomie din lume pentru un automobil electric şi anume de 2000 de km cu o singură încărcare. Poate părea incredibil, în condiţiile în care 300-400 km e rezultatul obţinut de obicei de vehiculele electrice din ziua de azi.
Există de fapt două modele ale acestui automobil, unul destinat şoselelor şi altul pentru circuite. Ambele vin de la compania Techrules, care se ocupă cu cercetarea şi dezvoltarea din domeniul auto şi nu numai. Ei au creat sistemul TREV (Turbine Recharging Electric Vehicle), care oferă o eficienţă excelentă pentru automobil.
Deocamdată supermaşinile sunt în faza de concept şi ar genera în jur de 1030 de cai putere. Ele ajung la 100 km/h în sub 2.5 secunde, iar TREV este un sistem hibrid, care foloseşte o microturbină pentru a genera electricitate şi încărca o baterie. Producţia în serie va începe în următorii ani, iar primul model va fi AT96, care poate folosi combustibil precum kerosen din aviaţie, dar şi diesel şi benzină.
AT96 va avea şi un spoiler enorm în spate, iar varianta de stradă va fi bazată pe biogaz şi combustibili nepoluanţi.
via hybridcars.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Mercedes-Benz 300SL Gullwing revine în actualitate printr-un concept retro-futurist
Modelul Mercedes-Benz 300SL Gullwing din anii ’50 rămâne un etalon de eleganţă peste decenii şi el i-a servit drept inspiraţie
Jaguar C-XC, o supermasina concept, bazata pe alimentare cu hidrogen
Philip Dean, absolvent al Universitatii Coventry, sectiunea Design – Transporturi a creat automobilul concept C-XC pentru cei de la Jaguar
Conceptul Honda BR-V primeşte o serie de randări, debutează în august
Honda a prezentat oficial în această săptămână primele schiţe de design ale noului şi masivului său model BR-V. Aceste litere
O supermașină cu motor de 2590CP în 20 de ani, concept sau realitate? (Video)
Companiile Fiat Chrysler și Sony au anunțat oficial o mașină cu un motor de 2590 cai putere, denumindu-l SRT Tomahawk. Lansarea
Personajele din Star Wars sunt reinterpretate sub formă de automobile sport de top: BMW Z4 e Darth Vader, Alfa Romeo Giulia devine Stormtrooper
Suntem la mai puţin de o lună de marea premiera a lui Star Wars The Force Awakens şi pentru a
Rolls-Royce Vision 100 concept e un concept fantezist, elegant şi… aniversar, un tribut de centenar BMW (Video)
Nu în fiecare zi împlineşte BMW 100 de ani, iar când o face evident apar şi modelele aniversare. Printre ele


