Citroën prezintă conceptul CXPERIENCE; Mașina are un exterior modern și un interior pe masură
La doar o săptămână distanţă de show-ul auto de la Paris, cei de la Citroën prezintă conceptul botezat CXPERIENCE care vrea să reflecte un posibil viitor model de serie al companiei. Cel puţin asta spun francezii, iar dacă va veni timpul să vedem o producţie la scară mare a acestui concept sunt sigur că toţi am fi fericiţi deoarece maşina arată foarte bine şi este foarte interesantă.

Automobilul se vrea un sedan cu forma unui coupe şi aduce un design modern şi simplist. Partea din faţă este superbă, farurile fiind îmbinate cu grila frontală într-un mod subtil, iar capota puţin bombată pe margini ajută la implementarea farurilor LED. Bumper-ul din faţă este puţin mai ciudat şi nu ştiu ce să cred despre el, dar francezii ar putea aduce schimbări la acest aspect pentru un posibil model de serie.

Din spate maşina pare a avea forma unui break, având un aspect foarte interesant. Stopurile sunt asemănătoare cu farurile şi au forma unei linii subţiri şi subtile pentru a complementa restul designului simplist şi modern. Lateralul automobilului este partea cea mai diferită a maşinii şi renunţă la partea de susitenere de pe mijloc pentru mai mult loc la interior. Din cauza acestei schimbări uşile se deschid în părţi opuse, iar odată deschise avem ocazia să aruncăm o privire la interiorul conceptului.

Bordul maşinii este foarte simplu, la fel ca şi volanul şi este îmbrăcat în lemn de culoare deschisă. Lucrul acesta, dar şi lipsa de găuri pentru ventilaţie mari îi oferă un aspect simplu, iar tapiţeria de culoare galbenă are o nuanţă aprinsă şi contribuie la aspectul futurist al maşinii.

Personal cred că conceptul este foarte interesant şi mi-ar plăcea ca cei de la Citroën să lanseze un asemenea automobil în viitorul apropiat.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Citroen C3 2017 anunţat oficial, vine cu un design cool şi tineresc
Citroen a anunţat azi lansarea celei de-a treia generaţii de model C3, ediţia 2017, care mizează pe o abordare cool
Citroen Berlingo 2018 îşi dezvăluie lookul exterior şi interior într-o serie de fotografii spion
Cele mai noi fotografii spion nu dezvăluie vreun bolid, ci mai degrabă un automobil utilitar, venit direct din Franţa. E
Citroen C4 Cactus primește un facelift ce ajunge la vânzare din 2018; sunt aduse și două motorizări noi
Astăzi francezii de la Citroen au prezentat oficial varianta facelift a lui Citroen C4 Cactus, un model ce va ajunge
Noul Citroen C6 își face apariția în cadrul show-ului auto din Beijing; iată-l în fotografii
Show-ul auto din Beijing a constituit o ocazie numai bună pentru francezii de la Citroen de a-și prezenta noul sedan
Noul Citroen C3 Picasso apare în fotografii spion; MPV-ul ar putea debuta abia în 2018
Printre modelele aflate în oferta Citroen la ora actuală, se numără și C3 Picasso – un mini MPV destinat în
O noua imagine cu Citroen GT
Citroen GT continua sa ni se para un concept interesant, etalandu-si pneurile uriase si o parte frontala agresiva, dar nu
