Urmașul lui BMW i8 ar putea primi un plus de putere și va pune cei 750 cai putere în aplicare în 2023
Seria “i” a celor de la BMW este la început de drum, iar modelul de vârf i8 ar putea primi un succesor până în anul 2023. La prima vedere pare o perioadă foarte mare de timp, dar probabil bavarezii vor să aştepte pentru a beneficia de tehnologia disponibilă în viitor. Modelul actual este un automobil futuristic şi prin urmare va rămâne pe piaţă ani buni până când cei de la BMW vor lansa în final generaţia nouă.

Automobilul hibrid încorporează un motor de 1,5 litri cu 3 cilindri şi două motoare electrice. Împreună, cele 3 motoare aduc totalul de putere la 362 CP, suficient pentru a putea concura cu Porsche 911s. În ciuda puterii similare, cele două automobile sunt foarte diferite, iar BMW i8 este într-o altă clasă unde nu are parte de concurenţă. Acesta pare să fie şi motivul pentru care bavarezii nu se grăbesc să lanseze generaţia următoare.

Că tot veni vorba despre viitorul model i8, acesta se pare că va renunţa la motorul pe benzină şi va aduce o baterie îmbunătăţită. Motorul cu combustie va fi înlocuit de un al treilea motor electric de generaţie nouă şi totalul de putere pe care îl vor produce cele 3 unităţi ar trebui să fie de 750 CP. În ciuda puterii de două ori mai mare, autonomia va scădea cu doar 16km pentru un total de aproximativ 482km.
Aceste date sunt mai mult estimative în momentul de faţă, şi dacă noul model va fi lansat în 2023 s-ar putea să vedem schimbări cu adevărat majore.

Via carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Stațiile de încărcare pentru mașinile electrice devin realitate și în Romania; BMW a lansat cea mai puternică stație în București
Staţia de încărcare din capitală a fost dezvoltată de către BMW în parteneriat cu Băneasa Business & Technology Park şi
Producătorii auto germani fac ultimele oferte pentru HERE Maps de la Nokia; Se apropie termenul final al licitaţiei!
Afacerea finlandeză Nokia se restructurează şi asta implică vânzarea unor porţiuni ale sale. Nokia Devices a ajuns la Microsoft, iar
BMW va prezenta două noi automobile concept la Pebble Beach în august; BMW M4 si M2 sunt pe listă!
BMW a anunţat în acest weekend că va prezenta două noi automobile concept în cadrul evenimentului Pebble Beach Concours d’Elegance.
Un BMW Seria 3 E36 are de suferit serios când ratează o curbă la Nurburgring (Video)
Există viraje şi ace de păr ce poartă nume de alint şi au devenit adevărate personaje în diferite poveşti ce
BMW i3 în primele imagini spy shot ale iernii
În vreme ce iarna e pe ultima sută de metri, inginerii BMW testează în zăpadă câteva modele foarte interesante. Astfel,
BMW primește o amendă de 40 milioane de dolari din partea NHTSA; motivul stă în spatele rechemării în service a modelelor Mini Cooper
Printre autoritățile din SUA, se numără totodată și NHTSA, asociația națională ce urmărește respectarea măsurilor de siguranță de către automobilele
