BMW i5 îşi face apariţia într-o serie de randări dintr-un brevet japonez, e cam masiv
Câteva imagini foarte interesante cu un presupus BMW i5 şi-au făcut apariţia prin intermediul unui brevet cu provenienţă japoneză şi puteţi vedea aceste randări mai jos. Ceea ce vedem aici este un model cu 5 uşi şi cu un design în mare similar cu al lui BMW i3 sau i8.

În zona frontală se află obişnuita grila tipică BMW şi faruri angulare şi orizontale, ce amintesc mult de modelul BMW i8. Portierele amintesc de cele ale lui Tesla Model X, iar îmbinarea mânerelor în zona laterală pentru fiecare set de 2 uşi e interesantă. Şi spatele e tipic BMW, dar cumva acest model e puţin mai masiv decât ne aşteptam.

Vehiculul poate fi considerat un fel de “i3 mai masiv” dacă vreţi. BMW a confirmat cu ceva vreme în urmă că lucrează la un al treilea model i, unul destinat pentru familii de această dată. Deocamdată avem doar acest concept în randări şi el duce cu gândul mai degrabă la un Prius cuminte, decât un BMW nervos, silenţios şi evident electric.


via carscoops
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Sony prezintă o serie de gesturi ce permit controlul sistemului de infotainment din maşină (Video)
Se pare că cei de la Sony nu sunt mulţumiţi cu modalitatea modernă de control a unui sistem auto de
BMW F52 Seria 1 primeşte o randare; Va sosi noul sedan cu tracţiune frontală sau pe spate?
Artistul grafic Theophilus Chin a postat pe web o randare a automobilului BMW F52 Seria 1, una destul de realistă
Noul concept Hyundai RM16 N arată bestial; Bolidul de 300 de cai putere într-un înveliş atrăgător
Proiectul RM (Racing Midship) a celor de la Hyundai a fost lansat în anul 2012 şi a produs până în
Shell prezintă un automobil cu economie sporită de consum: Project M, care consumă doar un litru la 37 km rulaţi
Shell e o companie cunoscută pentru produsele din industria petrolului, mai degrabă decât pentru propriile automobile, dar iată că azi
McLaren 570S Can-Am, o randare 3D a unui super-car dus la extrem; iată cum arată acest concept
McLaren este unul dintre acei producători de pe piață ce aduce automobile incredibile la vânzare, modele lansate în ediție limitată ce
BMW i8 surprins în acţiune în zăpadă, în imagini noi (spy shots)
BMW profită de iarna prelungită pentru o serie de teste, atat ale modelului neconvenţional i3, cât şi ale mai sportivului
