Un oficial Audi recunoaşte calitatea automobilelor Tesla şi infrastructurii sale, critică industria automobilelor electrice
În ziua de azi e mai uşor să critici decât să lauzi, toată lumea ştie asta. De aceea ne intrigă faptul că un oficial Audi a găsit destul fair play în sinea sa pentru a lauda Tesla pentru că “a făcut totul cum trebuie”.
Stefan Niermand, şeful pe secţiunea strategie a vehiculelor electrice la Audi a ţinut recent un discuus în cadrul unui congress al producătorilor auto germani. În acest discurs el a amintit progresele Tesla şi reţeaua sa de încărcătoare Supercharger, lăudând viteza cu care firma lui Elon Musk a implementat infrastructura. În acest moment Tesla are 3600 de încărcătoare individuale în 611 staţii de încărcare.
Mai jos vedeţi harta lor şi poziţia din America de Nord. Deşi a lăudat Tesla, Stefan a criticat industria automobilelor electrice, mai ales pentru faptul că vitezele medii şi maxime sunt mult mai mici pe modelele electrice, faţă de cele pe benzină. Şi preţul a fost atacat de oficial, care a recunoscut totuşi atractivitatea modelelor EV, prin simplul fapt că utilizatorii care le încearcă o dată nu mai revin la benzină.
via BGR.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Tesla Model S a “stricat” scorurile Consumer Reports, obţinând nota 103 din 100
Tesla Motors îşi continuă povestea de succes, obţinând un scor incredibil la evaluările Consumer Reports. Aparent, ei au “stricat” sistemul
Audi lansează noul model RS6 Avant la preț de 250.000 de Dolari SUA
Lansarea printre automobilele de lux continuă cu noul model Audi RS6 Avant, care în India se află la prețul de
Tesla Model 3 apare în fotografii sub forma unei machete; acesta ar putea sosi în Martie 2016
De ceva timp știm faptul că Tesla plănuiește lansarea unei ediții ceva mai accesibile pentru Model S, celebrul sedan alimentat
Tesla Model X se afișează pe străzile din California; sosește cu un pachet de senzori misterioși (Video)
Odată cu anunțul Tesla de acum câteva zile, aflați și faptul că SUV-ul Model X va fi livrat către clienți
Tesla pregăteşte construcţia unei fabrici în China, se află în căutarea unui partener local
Elon Musk a oferit detalii despre planurile Tesla cu privire la piaţa chineză, înainte de a participa la o conferinţă
Tesla amână prezentarea primului său camion electric pentru 16 noiembrie, are probleme de producţie cu Model 3
Camionul electric Tesla a înregistrat multiple scăpări până acum şi a primit şi teaser sub forma imaginii de mai jos,


