Vehiculul militar folosit în Iron Man 3 e acum de vânzare pe eBay, e un mamut blindat periculos
La prima vedere, am fost tentat să cred că avem de-a face cu încă o ştire despre Oshkosh, dar de fapt mai jos vedeţi un vehicul militar din filmul Iron Man 3. El seamănă ce e drept cu înlocuitorul lui Humvee, despre care am scris recent şi în mod bizar a ajuns să fie vândut pe eBay.
Acesta este un MRAP MAV Protector I din 2008, care include dotări similare cu Oshkosh, fiind o adevărată maşină de război. În primul rând el este rezistent la mine, ambuscade şi are un strat gros de protecţie contra proiectilelor. La bord se afla un motor turbo diesel Cummins de 6.7 litri, care vine la pachet cu o transmisie Allison. Un sistem de aer condiţionat profi e inclus de asemenea, plus iluminare LED de 24 volt şi cauciuri care pot rula şi dezumflate.
Imagini Vehiculul militar folosit în Iron Man 3
Sursa imagini: eBay...
Blindajul special este aplicat şi sub vehicul şi există chiar şi o turetă opţională pentru aceasta periculoasă maşină de război. Ea ar fi fost folosită, pe lângă filmul Iron Man 3 şi în Lone Survivor, serialul CSI şi alte câteva producţii americane. Preţul e surprinzător pentru acest Protector: doar 159.071 euro.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Acer prezintă un ATV electric denumit X Terran; sosește ca și concept pentru moment
Acer este un nume pe care de cele mai multe ori îl asociem cu industria producătoare de device-uri mobile și
Mercedes aduce şofatul automat în segmentul camioanelor de mare tonaj, cu un model high tech concept
În vreme ce firme ca BMW şi Google explorează conceptul de automobile autonome, companii precum Mercedes au deja astfel de
Bicicleta electrică Gi Flybike este un vehicul cu rază de 64 km şi care se pliază în doar 1 secundă (Video)
Deşi atenţia pasionaţilor de vehicule electrice este îndreptată în acest moment către Tesla Model X, proaspăt anunţat de Elon Musk,
Autobuzul made in România Urban Crosstown produs la Roman rămâne în fază de proiect, pentru că nu are cumpărători
Din păcate proiectul celor de la Roman Braşov, autobuzul 100% românesc Urban Crosstown va rămâne doar un proiect şi atât
Zarooq Sand Racer este un fel de “Batmobil de vară”, gata să ruleze pe orice suprafaţă, mai ales pe nisip
Dacă raliul Paris – Dakar nu mai e de actualitate în ziua de azi, vehiculele capabile să ruleze într-o astfel
Reţeaua de căi ferate Amtrak pregăteşte următoarea generaţie de trenuri de mare viteză pentru SUA; Vor debuta în 2021, cu viteze de 300 km/h
Amtrak este corporaţia care se ocupă de reţelele de căi ferate la nivel naţional în SUA şi ea pregăteşte schimbări






