Modelele clasice Alfa Romeo de curse primesc un tribut foarte arătos, sub forma lui Trionfo
Alfa Romeo nu e primul nume care vine în minte când te gândeşti la automobile de curse, dar a existat o perioadă când italienii dominau în grand prix-uri. Acest lucru se întâmpla prin anii 50 şi 60, iar azi vedem un model tribut pentru acea perioadă, numit Trionfo.
Designerul Sebastiano Ciarcia e creatorul acestui model, care se vrea a fi un tribut pentru excelenta perioadă a companiei Alfa Romeo de după al doilea război mondial. Vedem aici câteva elemente împrumutate de la iconicul Disco Volante, model din gama Touring. Trionfo nu se inspiră doar din trecut, ci e şi modern, adoptând 4 motoare electrice, ce operează în tandem cu o turbină pe benzină.
Cu o gardă la sol foarte scăzută şi o aerodinamică mai degrabă de yacht decât de automobil, bolidul are şi aripi foarte arcuite şi generoase şi e un concept elegant. Jantele sunt unice şi foarte adâncite faţă de trendurile actuale, în vreme ce spatele are acel cilindru specific dispus în spatele locului şoferului. Un concept inedit şi foarte arătos!
via carbuzz.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Maserati Tipo 975 Ernesto este un concept foarte arătos şi aniversar, pe care sperăm să îl vedem şi în realitate
Uneori designerii independenţi pot fi mai inspiraţi decât cei care lucrează pentru marile branduri auto. Este şi cazul lui Maurice
Dacia Logan se transformă într-o maşină premium prin aceste randări (Video)
Cum ar fi dacă Dacia Logan s-ar transforma într-un automobil premium, cu cele mai noi tehnologii de pe piaţă, inclusiv
Alfa Romeo pregăteşte un nou SUV pentru anul 2016; Cunoscut deocamdată sub numele Project 949
Alfa Romeo are planuri mari pentru anul următor, derivând o serie de modele din gama Giulia/Giulietta. Pe lista de proiecte
Supermasina Tramontana R: 720 de cai putere, V12 twin turbo
Plictisiti de Ferrari-uri si Lamborghini-uri? Atunci aruncati o privire asupra supermasinii produse de catre cei de la Tramontana Group, Tramontana
Honda NSX Roadster primeşte imagini 3D şi un design nou de la un respectat artist grafic
Tony Stark aka Iron Man şi-a înlocuit faimosul Audi R8 cu o variantă decapotabilă de Honda NSX în filmul Avengers
Lit Motors C1 e un automobil pe 2 roţi, sau o motocicletă complexă cu echilibru giroscopic (Video)
Aparent extrasă direct din filmele Tron, invenţia numită Lit Motors C1 este pentru unii motocicletă şi pentru unii automobil. Un
-
Wise Guy
-
Zoli Szőgyényi




