Așa cum există topuri ale celor mai frumoase drumuri din lume pe care este o adevărată plăcere să conduci și să te bucuri de peisajele spectaculoase, așa există și clasamente ale celor mai periculoase șosele – acestea fiind caracterizate de un risc sporit de accidente. Astăzi noi vă prezentăm un astfel de Top 5 celor mai periculoase drumuri din lume. Să le vedem!
5. Strada tunel Guoliang, China
Începem cu o stradă ceva mai diferită prin modul realizării sale, soșea săpată în munte de către numeroși localnici din satul chinez Guoliang. Înainte ca această construcție să fie realizată, întregul sat era rupt de restul civilizației din cauza stâncilor înconjurătoare. Cu toate că strada nu este pe atât de circulată, datorită construcției sale și-a primit titulatura de unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume.
Construcția a început în anul 1972 și aflăm că la proiect au lucrat 13 localnici conduși de către șeful lor numit Shen Mingxin. De-a lungul construcției acestei străzi-tunel au început să apară și victimele printre muncitori. Finalizarea proiectului a durat 5 ani, iar la ora actuală accidentele se produc pe seama neatenției șoferilor. Strada are o lățime de numai 3.65 metri, așadar abia suficientă pentru circulația pe o singură bandă.
4. Autostrada Karakoram, Pakistan
Rămânem tot în zona de munte, de această dată în Pakistan unde aflăm de existența autostrăzii Karakoram ce leagă Pakistanul de China de-a lungul munților Karakoram și a trecerii Karakoram Pass la o altitudine de 4.693 metri. Strada este predispusă la alunecări de teren și inundații, iar cel puțin în zona din Pakistan aceasta nu este pavată.
Totuși, autostrada Karakoram rămâne o atracție pentru turiști și aflăm că de-a lungul lucrărilor, mai bine de 810 muncitori pakistanezi și 82 muncitori chinezi și-au pierdut viața fie datorită alunecărilor de teren sau căzăturilor de la mare înălțime. Avem și numeroase materiale video de-a dreptul înfiorătoare, precum cel de mai sus unde un autobuz este luat pe sus de inundații.
3. Autostrada James Dalton, Alaska
Nu este nici o surpriză ca pe lista celor mai periculoase drumuri din lume să avem menționate și străzi din Alaska. Pe locul cu numărul 3 în topul de astăzi se află autostrada James Dalton ce se întinde pe o distanță demonică aș spune, de 666 km și care a fost construită inițial în 1974 drept rută pentru sistemul de transport.
Cu toate că peisajul este de-a dreptul captivant, de multe ori te poți trezi la volan evitând gropi serioase sau luptându-te cu vântul puternic care pe deasupra mai aruncă și pietre către mașina voastră. De aici nu se exclude nici gerul de până la -62 grade Celsius care este un real coșmar pentru cei rămași fără combustibil în pustietate
Aici viteza este limitată la 80 km/h, iar toți conducătorii sunt obligați să circule cu farurile pornite indiferent de oră sau condiții meteorologice. Autostrada trece prin numai 3 orașe cu populație totală de doar 60 persoane, fiind cel mai izolat drum din Statele Unite.
2. Commonwealth Avenue, Filipine
Localizată în inima orașului Quezon din Filipine, Commonwealth Avenue este una dintre cele mai periculoase șosele din lume, acesta primind și porecla ‘Autostrada ucigașă’. Drumul este unul asfaltat ce se întinde pe o distanță de aproximativ 12.4 km, având de la 6 până la 18 benzi de circulație.
Din câte aflăm, această stradă dispune de reguli foarte prost implementate sau chiar inexistente la care contribuie traficul intens ce a condus la sute de accidente printre cicliști, pietoni și vehicule motorizate pe două roți an de an. Limita de viteză este de 60 km/h, iar statisticile spun că aici au loc zilnic între 3 și 5 accidente. Și șofatul neglijent duce la accidente, iar pe deasupra strada nu dispune de iluminare.
1. Strada North Yungas, Bolivia
În Bolivia se întâlnește nu doar cel mai periculos drum din lume, ci și cel mai faimos. Este vorba despre strada numită North Yungas ce se întinde pe 69 kilometri de pietriș între La Paz și Coroico. Din estimările anterioare, se pare că între 200 – 300 persoane au decedat anual traversând drumul.
Strada foarte îngustă urcă până la o altitudine de 4650 metri, fiind locul unde anual în jur de 26 vehicule cad în abis, făcând mai bine de 100 victime. Ploaia și ceața sunt alte elemente care contribuie la accidente, iar după cum puteți observa nu avem parte de nici un parapet de protecție care să împiedice răsturnarea automobilelor de la înălțimi impresionante.
Cu toate că nimeni nu mai este nevoit să aleagă această stradă pentru a ajunge la destinația dorită, asta datorită construcției unei autostrăzi în proximitatea sa, publicul este în continuare fascinat de acest drum ucigaș. Se organizează chiar tururi pentru cei dornici de adrenalină, din 1990 și până astăzi, numărul turiștilor trecând de cifra de 25.000.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Clipul zilei: un camion cu trailer e răsturnat de vânt fix peste o maşină a poliţiei (Video)
Sunt unele clipuri cu accidente, ciocniri sau dezastre pe care nu putem să ne oprim din a le vedea. Unele
Actorul din Star Trek, Anton Yelchin ar putea să fi fost ucis de propriul automobil, un Jeep Grand Cherokee
E şocant când un tânăr talent pleacă dintre noi la o vârstă fragedă şi am fost foarte surprins să aflu
Fosta Miss România Diana Dinu loveşte o căruţă care i-a tăiat brusc calea într-un accident cu 4 morţi
Diana Dinu este o fostă Miss România, în vârstă de 25 de ani, care a fost implicată într-un accident destul
Un posesor de Lamborghini Murcielago cromat are o zi foarte proastă în Rusia; Iată un accident pe ploaie (Video)
Iniţial am crezut că în clipul de mai jos vedem un nou trailer la jocul Asphalt 8, pentru că doar
O limuzină blocată pe calea ferată este spulberată de un tren marfar; iată momentul impactului
Un lucru pe care îl învățăm din primele ore pe banca școlii de șoferi este acela că la drumul ce
Cursurile de prim ajutor ar putea fi obligatorii pentru testele de permis
Examenele de permis continuă să se schimbe şi să devină mai dificile, se pare. Cea mai nouă găselniţă a autorităţilor