Jeremy Clarkson și compania încep filmările la emisiunea auto pregătită de Amazon
În urmă cu ceva timp nu scandalul emisiilor era în prim-plan, ci un subiect ceva mai diferit. Vorbim despre situația prezentatorilor de la Top Gear, și în mod principal situația lui Jeremy Clarkson ce era concediat de către postul britanic BBC. Pentru a-și arăta susținerea, colegii săi (James May și Richard Hammond) au decis să părăsească de asemenea emisiunea auto ce a făcut istorie.

Ulterior, atât Clarkson cât și cei doi parteneri ai săi, au declarat faptul că vor lucra la o nouă emisiune auto (posibil numită Gear Knobs), de această dată una produsă de către Amazon Prime, serviciul exclusiv de conținut video oferit de către compania cu același nume.
Deși nu se știe cu exactitate data la care acest show auto va debuta, avem ocazia să vedem totuși o primă imagine de la filmări. Atât Jeremy Clarkson, cât și Richard Hammond au postat pe platforma de socializare Twitter, fotografia de mai sus realziată pe circuitul Autódromo Internacional Algarve din Portugalia. Alături de aceștia vedem 3 bijuterii pe 4 roți, dar și uriașa echipă din spatele show-ului.
via: twitter.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Aplicația Uber va fi disponibilă și în Cluj începând din August; Cum vor reacționa firmele de taxi si ce tarif va percepe serviciul
Ieri am văzut că Taxify, un serviciu similar cu Uber, dar care are unele avantaje faţă de acesta, plănuieşte să
Un nou proiect prevede ridicarea mașinilor fără RCA, inspecție tehnică sau impozit plătit; iată detalii
Personal nu cred că există vreo parcare din fața unui bloc din România care să nu includă printre automobile și vehicule
Compania americană Exotic Rides pregătește un automobil super-sportiv numit ER W70
E drept că pe piața americană nu întâlnim multe automobile super-sportive autohtone, dar totuși companiile lucrează la dezvoltarea de astfel
Oboseala si cauzele ei; Cine sunt cei mai predispuși sa adoarmă la volan
Omul nu este maşinăria perfectă şi prin urmare greşelile umane se întâmplă des, unele minore, dar unele care pot costa
Ministrul de finanţe din Germania propune o taxă suplimentară pe combustibili pentru a plăti pentru valul de imigranţi
Wolfgang Schaeuble, ministrul german de finanţe are o idee inedită, în contextul actual al migraţiilor din Europa. El a propus
Afacerea “Şcoala de şoferi”: 160 milioane de lei investiţi anual şi rata de promovare sub 40%
Cei de la ZF.ro au un reportaj excelent care ne indică exact starea actuală a segmentului şcolilor de şoferi şi
