Prima Dacia 1100 a împlinit 47 de ani; Ieşea pe poarta uzinei cu Ceauşescu la volan
Celebra Dacia 1100, cunoscută şi ca “prima Dacia produsă în România” a debutat în urmă cu 47 de ani, în condiţii pe care istoria le-a reţinut cu siguranţă. Astfel, pe 20 august 1968 berlina era oferită cadou lui Nicolae Ceauşescu.
Dictatorul ieşea pe poarta uzinei la volanul automobilului, deşi şeful statutului nu a mai condus de fapt vehiculul. Dacia 1100 a fost produsă sub licenţa Renault 8 şi fabricată timp de 4 ani. Înainte să debuteze acest model clasic a fost construită faimoasa uzină de la Mioveni, dar asta în anul 1966. După 2 ani demară producţia lui Dacia 1100, o berlină cu tracţiune pe spate şi motor plasat tot în spate.
Practic, automobilul era un Renault 8 pentru care francezii furnizau componentele şi romanii îl asamblau. Data de 20 august 1947 înseamnă mai mult decât debutul acestui automobil, fiind şi momentul în care România producea primul autoturism în serie pentru persoane. Dacia 1100 era şi un vehicul superior maşinilor pe care le conduceau romanii, printre care şi Trabant, Skoda sau Moskvich.
Modelul inaugural a fost fabricat în 37.500 de exemplare şi de fapt debutul de pe 20 august a fost o festivitate mai degrabă, deoarece primele automobile ieşiseră din liniile de montaj cu 3 săptămâni mai devreme. E posibil ca întârzierea să fi avut de-a face cu apropierea datei de 23 august, pentru a face totul şi mai solemn.
via Adevărul.ro
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
SUV-ul Dacia va fi lansat la Geneva, filmat pe strazile Pitestiului (Video)
Primul model SUV Dacia va fi lansat oficial in cadrul showului Auto de la Geneva, impreuna cu un concept compact.
Dacia Logan electrică debutează oficial, sub brand Mahindra deocamdată
Deşi am văzut multe concepte de automobile Dacia electrice, un astfel de model mai are un pic de aşteptat până
Dacia Duster 2017 apare în prima fotografie reală ce prezintă interiorul său şi volanul
Dacă vă întrebaţi cum va arăta viitorul SUV Dacia, aflaţi că modelul Dacia Duster 2017 şi-a făcut apariţia pe web,
Un muzeu Dacia cu design modern se află în dezvoltare în zona Mioveni; Iată imagini ale proiectului!
Dacia este marca de automobil cea mai cunoscută în ţara noastră, iar acum că are aproape 50 de ani de
Un grup de temerari din Cluj vrea să aducă în actualitate Dacia 1310, cu supercharger printr-un proiect Indiegogo
Se pare că e la modă să pui un proiect pe Indiegogo, indiferent de domeniul cu care are de-a face.
Renault Kwid, micul hatchback de succes în India ar putea fi rebranduit şi vândut ca model Dacia
Cam de jumătate de an oficialii Renault insistă că nu vom vedea popularul Renault Kwid, lansat cu succes în India




