Un muzeu Dacia cu design modern se află în dezvoltare în zona Mioveni; Iată imagini ale proiectului!
Dacia este marca de automobil cea mai cunoscută în ţara noastră, iar acum că are aproape 50 de ani de existenţa i se pregăteşte şi un muzeu dedicat la Mioveni. Structura va avea un design modern, după cum se vede în imaginile de mai jos.
La înfiinţarea Dacia localitatea Mioveni se numea Colibaşi, iar la proiectul muzeului lucrează primăria Mioveni şi Automobile Dacia, se pare. Ansamblul va fi construit din bani europeni, cu termen de finalizare în 2018, adică atunci când se vor împlini 50 de ani de la fabricarea primului automobil Dacia. Acesta a fost un Dacia 1100 construit în august 1968.
Planurile pentru designul muzeului sunt gata deja şi sunt analizate acum două amplasamente, dintre care se va alege unul. Perioada necesară pentru construcţiei va fi de aproximativ 15 luni. Vor fi expuse toate modelele Dacia, începând cu primul, iar muzeul va costa 9 milioane de euro. Va fi inaugurat şi un trenuleţ care va duce vizitatorii la muzeu, pe ruta Mioveni-uzina Dacia.
Pe lângă automobile vor fi expuse şi piese auto, motoare şi chiar procedee de asamblare.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Dacia Logan va primi cutie de viteze automatizată; Logan MCV Sandero şi Sandero Stepway vor primi aceeaşi dotare şi noile versiuni vin la IAA 2015
Dacia a anunţat astăzi că va include în portofoliul său automobile cu cutie de viteze automatizată, ele urmând a fi
Dacia Duster Connected by Orange lansat oficial, aduce Car Fi cu 12 GB Internet 4G, multe alte îmbunătăţiri
Dacia Duster este unul dintre produsele româneşti care se vând cel mai bine la ora actuală şi ca urmare nu
Dacia 1100 se intoarce! Sub forma de concept deocamdata…
Dupa ce am aflat ca Dacia Duster va ramane doar un concept prezentat la Geneva Motor Show 2009, iata ca
Dacia lucrează la încă un SUV, o versiune mai mare de Duster
Dacia nu se mulţumeşte cu noua versiune de Duster şi ar lucra la un SUV şi mai mare. Confirmarea a
Înmatriculările Dacia au scăzut semnificativ în Franţa, cota de piaţa e cu 1% mai mică decât anul trecut
Se pare că Dacia nu mai cunoaşte acel val pozitiv de vânzări din urmă cu câţiva ani, cel puţin în
2017 Dacia Duster debutează în cadrul Goodwood Festival of Speed; doar un update pentru generația actuală
Deși marea majoritatea dintre noi așteptăm debutul celei de-a doua generații Duster, se pare că înaintea acestui model va sosi


