Senatorii americani doresc ca testarea vehiculelor autonome să aibă loc în spații speciale amenajate
Vehiculele autonome sunt un subiect despre care am tot vorbit în ultima perioadă aici pe Volan.ro, categorie de automobile pe care în viitor le vom vedea și pe străzi la îndemâna populației. După ce chiar ieri aflam faptul că Departamentul de Transporturi UK, a dezvăluit o serie de legi special destinate automobilelor ce se conduc singure, astăzi ni se aduc noi vești despre acest subiect.

De această dată, potrivit Reuters, se pare că senatorii americanii (SUA) doresc ca testarea acestor vehicule autonome să aibă loc în spații special amenajate, și nu pe autostrăzi alături de automobilele standard. Aceste decizii sosesc iată la scurt timp după ce anterior aflam despre câteva accidente în care au fost implicate și automobile dezvoltate de către Google.
Compania IT susține faptul că încă din 2010, vehiculele autonome prototip ce sunt testate în diverse locații, au fost implicate în doar 14 coliziuni. Deși ideea senatorilor nu este una rea, trebuie să le ținem și partea constructorilor de autovehicule ce au nevoie de statistici exacte de pe străzi, acesta fiind un teritoriu numai bun pentru testarea tehnologiilor dezvoltate.
via: reuters.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Toyota brevetează tehnologii legate de un posibil automobil zburător
Ideea de automobile zburătoare circulă de zeci de ani şi deşi am văzut diferite hovercrafturi şi tentative de astfel de
Doreşti un player nu foarte scump pentru maşina ta? Îţi indicăm 10 soluţii ce ţi s-ar putea potrivi!
În ziua de azi să fi liniştit la volan este un lucru important din cauza traficului din marile oraşe şi a
Shelby GT350 primeşte un bord high tech cu proiecţie HUD la pachet, reflectând schimbările de viteze
Conceptul de HUD (heads up display) e foarte popular în ultima vreme, producătorii auto având intenţia de a include un
Sistemul autopilot de la Tesla e pe cale de a primi îmbunătăţiri, conform unor teasere ale lui Elon Musk
Tesla prezenta în toamna anului trecut un sistem opţional şi semi autonom de “pilot automat” pe automobilul Model S. El
Cererea de petrol ar putea ajunge la punct mort în următorii 20 de ani, conform OPEC
În ultimii 50 de ani cererea de petrol a crescut exploziv anual, apanaj al evoluţiei segmentului auto şi al consumului
Încărcarea wireless pentru automobilele electrice e cu un pas mai aproape, mulţumită tehnologiei Qualcomm Halo
Qualcomm e un nume cu care suntem familiarizaţi când vine vorba de procesoarele telefoanelor mobile, dar iată-i acţionând şi în
