Noi brevete ajunse pe Internet ne prezintă designul succesorului lui Honda S2000
Îmi amintesc de vremurile când a doua sau a treia maşină pe care doreai neapărat să o deblochezi în jocul Gran Turismo era Honda S2000. A trecut ceva vreme de când acel automobil era la modă şi aparent i se pregăteşte un succesor acum, dacă ne luăm după imaginile ajunse pe web.
Ele au ca sursa brevete oficiale Honda, deci sunt aproape de realitate. Dacă mă întrebaţi pe mine designul acestui automobil aminteşte destul de mult de cel al unui Audi R8, dar sunt păstrate şi câteva elemente trademark Honda, mai ales la porţiunea din spate. Brevetul a fost primit de Honda în luna mai de la Biroul SUA de Trademark-uri şi Brevete şi prezintă un automobil sport cu motor amplasat central.
Acesta este doar un concept şi nu vehiculul final, el integrând camere cu rol de oglinzi retrovizoare, iar farurile nu par a fi fost finisate încă. Între timp Honda a lansat modelul de nouă generaţie NSX şi micuţa maşină sport S660 în Japonia. Producţia originalului S2000 s-a încheiat în 2009, iar nou venitul ar urma să primească aceeaşi motorizare turbo de 2 litri şi 4 cilindri ca şi modelul Civic Type R din 2015. Va exista şi un mic motor electric, care va duce caii putere la valoarea de 365.
via gtspirit.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Un designer olandez îşi imaginează o maşină de Formula 1 McLaren Honda ultrasigură şi ultraperformantă (Concept)
Designerul olandez Andries van Overbeeke şi-a imaginat o nouă maşină de Formula 1 McLaren Honda, care e capabilă să ruleze
Noul automobil electric cu 4 motoare, Honda NSX este pregătit de cursa de la Pikes Peak
Honda NSX a fost o maşină sport produsă între anii 1999 şi 2005, cu dotări atractive şi preţ decent. După
Honda Civic 2017 apare în noi imagini spion, în care îşi dezvăluie exteriorul sportiv şi interiorul elegant
Cel mai nou sedan de la Honda, noul Civic 2017 şi-a făcut azi apariţia pe web în fotografii spion, câteva
Honda Accord 2016 va sosi cu suport pentru Apple Car Play și Android Auto
Un segment de piață pe care la această oră companii importante ca și Apple sau Google încearcă să îl acapareze,
Honda NeuV este un concept de automobil care ar avea propriile sale ’emoții’
Japonezii de la Honda ne atrag astăzi atenția printr-un nou automobil concept numit NeuV, model electric care aparent ar fi
AutoExpress alege materialul promoțional pentru Honda Civic Type-R, drept cea mai bună reclamă auto a anului 2015
În toamna anului trecut, producătorul japonez de automobile Honda, lansa pe web una dintre cele mai interactive reclame pentru un


