Honda prezintă un vehicul electric de oraș ce vine doar sub formă de concept pentru moment; se numește NeuV și îl vedeți mai jos
Târgul de tehnologie CES 2017 ce are loc chiar în acest moment în Las Vegas reprezintă și o oportunitate de afișare a producătorilor din zona auto. Printre aceștia se numără și Honda, companie care a prezentat oficial conceptul NeuV – acesta fiind un vehicul electric de oraș ce ne amintește ca formă de un Smart actual, dar mult mai inteligent bineînțeles.

Aparent, ideea din spatele acestui automobil este aceea că mare parte din viață, o mașină o petrece în modul standby în fața blocului sau în garaj. Honda NeuV merge pe conceptul de ride-sharing, astfel încât atunci când posesorul nu o folosește, aceasta poate fi condusă și de alți utilizatori ce se înregistrează în program.
Conceptul este similar cu cel din Berlin numit CAR2GO ce le permite cetățenilor să folosească mașinile din flota serviciului de oriunde și la orice oră. Ce aduce în plus modelul Honda, este asistentul personal AI numit HANA (Honda Automated Network Assistant) care se va adapta nevoilor, deciziilor și a stilului de condus al posesorului.
via: carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Honda şi Takata retrag milioane de automobile de pe piaţă, din cauza airbag-urilor care au ucis 13 persoane
Se pare că din nou firmele asiatice producătoare de automobile sunt lovite de retrageri de pe piaţă ale automobilelor şi
Kaufland și Renovatio lansează o rețea de stații de încărcare rapidă pentru vehiculele electrice; Caravana eDrive pornește la drum
Mâine dimineaţă, 6 echipaje ce formează caravana Electric Drive vor porni la drum din Sibiu până în Timişoara. Printre persoanele
Americanii ajung la peste jumătate de milion de vehicule electrice cumpărate; Care sunt firmele cele mai implicate și care este cea mai populară alegere pentru cumpărători
Maşinile electrice devin din ce în ce mai populare şi mai căutate, iar numărul lor a crescut la aproximativ 1,7
Numărul staţiilor de încărcare pentru automobile electrice e în creştere, iar cel al benzinăriilor în scădere
În vreme ce tot mai multe ţări, în special cele nordice îşi propun ca în următorul deceniu să aibă oraşe
Tesla Model S are o vulnerabilitate digitală, care va fi prezentată luna viitoare de către hackeri
Tesla Model S este unul dintre puţinele vehicule care primeşte actualizare software over the air, precum smartphone-urile. Aparent acest automobil
BMW îşi anunţă intrarea în era următoare, prin strategia One Next şi automobilul electric autonom iNEXT
BMW a sesizat că viitorul îl reprezintă automobilele electrice şi autonome şi că pentru a rivaliza cu Google şi Tesla
