Dacia EF-Vision 2050 este un concept futurist de maşină Dacia, care arată ca o navetă spaţială
Ne place să vedem concepte inedite de automobile, dar Dacia EF-Vision 2050 duce lucrurile la nivelul următor. Pare o navă spaţială numai bună de jocul Wipeout de pe PlayStation. Este o creaţie realizată de Cristina Enciu, tânără de 22 de ani, care a absolvit cursurile Universităţii de Arte din Bucureşti, secţia Design de Produs.

Tânăra se axează pe designul auto şi ceea ce vedeţi aici este subiectul lucrării sale de licenţă. Aceste randari au fost realizate sub îndrumarea şi tutelajul designerilor Renault din cadrul Centrului de Design pe care compania îl are deschis la Bucureşti. Pare un design SF, dar dacă ne uităm cu atenţie vom remarca şi mici influenţe Dacia. Accesibilitatea ar fi cheia acestui concept, conform Cristinei.

Interiorul oferă 3 scaune: cel frontal şi central şi cele două din spate, aşezate lateral şi extinse în faţă la nevoie. Banchele din spate se pot extinde deci pe baza unui mecanism flexibil de pliere. De altfel numele “EF” vine de la “Elasticity and Flexibility”. Cristina a pornit de la designul interior al maşinii, trecând apoi la exterior. Formele vehiculului sunt agresive şi fluide şi dacă mă întrebaţi pe mine e vorba despre un model cu levitaţie magnetică aici, în lipsă de roţi.

Botul ascuţit mă duce cu gândul la o Mazda sau Toyota futuristă. Tânăra nu exclude ca vehiculul SF să fie unul autonom, dar nu a discutat prea mult despre propulsie. Generozitatea spaţiului interior mă face să mă gândesc că pasagerii vor putea comunica uşor şi să stea perioade lungi în maşină, în vreme ce aceasta se conduce singură. A se remarca şi acele mecanisme ascuţite în faţă şi spate, ce duc cu gândul la un soi de “tren de aterizare”.
Vă las să aflaţi mai multe despre Cristina şi inspiraţiile sale din interviul luat de Automarket.
via Automarket
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Paris Motor Show 2008: Pininfarina trece de la Ferrari la o masina electrica
Pininfarina este studioul italian de design cunoscut pentru curbele sexy ale masinilor Ferrari din ultima jumatate de secol. Compania realizeaza
Supermasina Tramontana R: 720 de cai putere, V12 twin turbo
Plictisiti de Ferrari-uri si Lamborghini-uri? Atunci aruncati o privire asupra supermasinii produse de catre cei de la Tramontana Group, Tramontana
Tesla Model P primeşte o serie de randări agresive şi ce amintesc de un Mars Rover
Deşi sursa acestor randări pare să compare acest concept Tesla Model P cu un SVT Raptor 2017, pe mine mă
Noul concept Opel GT Coupe va debuta la Geneva Motor Show 2016, cu influenţe multiple de la modelul Astra K
Noul model Opel Astra K e arătos… şi cam atât, neavând performanţe deosebite, dar el are darul unui interior mai
Un designer olandez îşi imaginează o maşină de Formula 1 McLaren Honda ultrasigură şi ultraperformantă (Concept)
Designerul olandez Andries van Overbeeke şi-a imaginat o nouă maşină de Formula 1 McLaren Honda, care e capabilă să ruleze
Terrafugia Transition prezinta automobilul zburator
Vazusem astfel de concepte in benzi desenate sau pe paginile web ale designerilor auto, dar iata ca in sfarsit un







