Primele garnituri de metrou cu pilot automat vor fi puse în funcțiune în Bejing, din decembrie
Dacă până în acest moment am aflat numai detalii despre companii ce pregătesc vehicule cu tehnologia de șofat autonom la bord, iată că astăzi dăm peste o veste ceva mai interesantă. Ei bine, Regia de Transport din Beijing se pregătește temeinic la ora actuală pentru finalizarea lucrărilor la primele garnituri de metrou ce sosesc cu pilot automat.

Testarea primelor 5 astfel de trenuri va începe chiar din decembrie anul curent, teste ce se vor desfășura fix un an până la deschidere oficială a liniei Beijing Yan programată pentru data de 30 decembrie 2017. Această rută specială menită să degajeze aglomerația, se află în dezvoltare încă de la sfârșitul anului 2013, fiind investiți până la ora actuală aproximativ 1.3 miliarde dolari.
Aflăm că această rută are o lungime totală de aproximativ 20 km, și faptul că garniturile autonome nu vor avea nevoie controlul personalului, acestea urmând a pleca din depou la ora stabilită, opri în stațiile avute în plan, dar și deschide/închide ușile automat. Această perioadă de testare ce se întinde pe 12 luni le va permite celor implicați în proiect să descopere cât de bine funcționează sistemul, și ce lucruri mai trebuie îmbunătățite.
via: ithome.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Local Motors prezintă versiunea finală a modelului LM3D Swim, vehicul printat 3D ce va avea un preț de 53.000 $
Un subiect despre care v-am vorbit aici pe Volan.ro de câteva ori, este și cel referitor la compania Local Motors,
Australia de Sud încurajează testarea de automobile autonome la nivel local
Stephen Mullighan, ministrul de transport al Australiei de Sud ar fi rămas impresionat de o vizită la sediul Tesla din
În Rusia nici camionul nu te calcă, mulţumită unei tehnologii revoluţionare a cauciucurilor (Video)
Ruşii folosesc vehicule 4X4 gigantice pentru a străbate câmpurile înzăpezite ale Siberiei, dar aceste vehicule pot prezenta un pericol pentru
Autobuzul made in România Urban Crosstown produs la Roman rămâne în fază de proiect, pentru că nu are cumpărători
Din păcate proiectul celor de la Roman Braşov, autobuzul 100% românesc Urban Crosstown va rămâne doar un proiect şi atât
Mahindra GenZE 2.0 este un scuter electric modern ce costă 3000$
În cazul în care drumul prin oraș cu automobilul vi se pare unul mult prea lung, atunci ați putea renunța
Ministrul Apărării dorește modernizarea Forțelor Navale; propune achiziția unui submarin
Începutul săptămânii ne aduce și o veste ceva mai deosebită direct din partea lui Mihai Fifor, persoana propusă pentru postul
