LG şi Volkswagen anunţă colaborarea la o platformă de tip connected car
LG are o filială proeminentă în zona auto, prin dezvoltarea de baterii destinate maşinilor electrice, dar se ocupă şi cu platforme software pentru acest segment. Volkswagen ar fi ales LG pentru a co-dezvolta o platformă de tip connected car, implementată pe viitoare vehicule.

Cele două firme îşi vor pune la comun departamentele R&D, iar platforma connected car va fi dezvoltată în următorii ani. Rezultatul va miza mult pe soluţii cloud şi în prima fază vor fi conectate vehiculele la casele inteligente. Printre altele, asta înseamnă că vom putea pregăti termostatul şi iluminarea de acasă prin control de la distanţă, din automobil.
Connected car mai presupune şi mesagerie direct în “cockpit”, cu securitate cibernetică subliniată de Volkswagen ca punct de interes. LG îşi va aduce contribuţia şi prin crearea unui sistem de infotainment şi modalităţi de conectare la tablete şi telefoane. Astfel de parteneriate au tot fost întâlnite în ultima vreme şi avem exemplul Volvo-Ericsson, sau BMW/Intel/MobilEye.
LG e deja cunoscută pentru secţiunea “smart everything”, ca să îi spunem aşa, creând multiple electrocasnice smart, soluţii smart home şi accesorii pentru telefoane mobile modulare cum e cazul lui LG G5.
via LG
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Tesla ia locul celor de la Volkswagen în top 10 branduri auto; Ce a influenţat acest lucru?
Tesla Motors este o companiei care îşi bazează producţia doar pe modele electrice şi în acelaşi timp o firmă cu un
Maşina poporului disponibilă sub formă de creaţie Lego
Volkswagen Beetle este posibil, cea mai cunoscută maşină a fabricantului german de autoturisme şi a fost denumită de mulţi drept
Branduri mari precum Volkswagen și Toyota încă vând mașini echipate cu airbaguri defecte Takata
Airbagurile Takata, produse de o companie japoneză pot provoca spargerea bordului sau a locului în care sunt puse într-un mod
Volkswagen Sedric este un concept de minibus al viitorului; vehicul autonom cu design neobișnuit
Germanii de la Volkswagen au prezentat în cadrul salonului auto din Geneva un automobil concept cel puțin neobișnuit din punct
Volkswagen testează sistemele de parcare automată şi de încărcare pentru automobile electrice
Cei de la Volkswagen au lucrat la un sistem de parcare automată şi de încărcare pentru automobilele electrice, cunoscut sub
Volkswagen prezinta un pickup concept, modelul Robust
Pickupul Volkswagen Robust a fost “scapat” pe Internet cu destul timp inainte de prezentarea sa oficiala in cadrul showului IAA
