Faraday Future, unul dintre marii rivali Tesla vrea să îşi testeze automobilele autonome în Michigan
Dacă Uber are ca mare rival serviciul Lyft, atunci Tesla îi are pe cei de la Faraday Future. Compania americană nu se mulţumeşte doar cu o supermaşină electrică, ci lucrează şi la vehicule autonome, pe care are de gând să le testeze pe străzile din Michigan.

În ultimul an a existat o luptă continuă între producătorii de automobile autonome sau dezvoltatorii de sisteme self driving şi autorităţi, pentru a le convinge pe acestea din urmă să permită testarea pe drumuri publice. Departamentul de Transport din Michigan a confirmat cererea celor de la Faraday Future, ce implică printre altele şi numere speciale de înmatriculare.
Firma ar fi pregătit cel puţin 3 prototipuri pentru test şi aparent a confirmat recent că va avea prototipuri apropiate de modelele gata de producţie până la final de an. Detroit este una dintre capitalele producţiei auto la nivel mondial, deci are sens ca testele de gen să se facă în zona sa. Faraday Future este o companie cu finanţare din China, printre altele avându-i pe cei de la LeEco în spate, deci putem vedea şi maşinile lor testate la Detroit.
via Engadget
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Flota de vehicule autonome Google va include curând și minivan-uri Chrysler Pacifica
Conceptul de vehicul autonom nu mai este deloc unul nou, această tehnologie fiind testată serios la ora actuală de către
Faraday Future foloseşte un Tesla Model X pentru a îşi testa sistemul de şofat autonom
Se întâmplă des ca firme mari din zona tech se folosească produse rivale pentru a îşi testa propriile prototipuri. De
Autorităţile din California implementează noi reguli pentru automobilele autonome: dacă nu e şofer, atunci pasagerii merg gratis
California e pe cale să îşi schimbe legislaţia legată de automobilele autonome şi una dintre reglementări are de-a face cu
Faraday Future, model de serie în varianta prototip se ia la întrecere (şi depăşeşte clar) Tesla Model X, Ferrari 488 şi Bentley Bentayga
Spuneţi ce vreţi despre finanţele şi problemele celor de la Faraday Future, dar un lucru e sigur: au realizat un
Faraday Future ar putea da faliment până în februarie; CES 2017 ar putea fi vital, dacă firma primeşte finanţare acolo
Compania Faraday Future, devenită celebră prin supermaşina electrică prezentată cu aproape un an în urma pare aproape de faliment, iar
Grupul Jaguar Land Rover va testa peste 100 vehicule autonome în următorii 4 ani
Deși tehnologia de șofat autonom nu este agreată de toți, aceasta continuă a evolua prin intermediul constructorilor auto, ba chiar
