George Hotz dezvăluie secretele sistemului de şofat autonom DIY Comma.ai de 1000 de dolari, într-o sesiune de condus (Video)
Nu poţi să nu îl admiri pe George Hotz! De la “băiatul care a hackuit prima oară un iPhone şi un PS3”, el a ajuns acum un mic geniu, respectat de programatori şi mai nou de oamenii din industria auto. Cel mai nou proiect al său se numeşte Comma.ai şi are ca scop să aducă sisteme de şofat autonom pe toate automobilele, la preţuri mici.

Ţinta este de a realiza un kit pe care şi-l poate monta oricine, cu doar 1000 de dolari. Tesla a luat în râs iniţiativa lui Hotz, care a schimbat şi replici dure cu Elon Musk pe Twitter şi a refuzat să fie preluat de Tesla. Cheia soluţiei lui George e simplă: colectarea unui număr uriaş de date, care vor fi folosite pentru a crea un AI comportamental pentru o experienţă de softat autonom ideală.
Comma.ai îşi desfăşoară testele pe un model Honda Acura ILX 2015, iar crowdsourcingul va aduce acea cantitatea uriaşă de date menţionată mai sus. Sistemul implică o cameră montată pe parbriz, care va înregistra toate datele legate de condus, precum reacţia la trecerea altor maşini sau ciclişti, viteza medie, modul în care frânezi sau accelerezi şi altele.
Datele sunt urcate pe serverele Comma.ai, iar acolo este analizat comportamentul la volan. Cei de la Roadshow au mers cu George Hotz în maşină, iar el e foarte pasionat de proiect şi e convins că ideea sa va avea succes. Vedem în clip şi modul în care automobilul se conduce singur, dar şi cele câteva ajustări ale lui Hotz, la secţiuni mai complexe din drum.
A apărut şi un bug, în momentul în care maşina nu şi-a dat seama că trebuia să oprească în spatele unei alte maşini, speriind puţin jurnalista. Spuneţi ce vreţi despre Comma.ai, dar Hotz are o carismă uriaşă şi e foarte inteligent.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Un mini autobuz autonom a început să fie testat în Las Vegas în aceste zile: Navya Arma
După ce Uber a desfăşurat un program de teste pentru automobilele sale autonome în San Francisco, e momentul ca şi
Faraday Future foloseşte un Tesla Model X pentru a îşi testa sistemul de şofat autonom
Se întâmplă des ca firme mari din zona tech se folosească produse rivale pentru a îşi testa propriile prototipuri. De
Prima maşină autonomă Uber e fotografiată, testată şi e un Ford Fusion hibrid
Eram siguri că Uber va reacţiona la aflarea veştii că rivalul său cel mare, Lyft a demarat deja testele pe
Prima cursă Roborace cu automobile autonome pe un circuit profesionist se lasă cu accidente
După o întreagă ligă de automobile electrice, acum există şi o ligă destinată automobilelor autonome. Ele se întrec în competiţia
Primele vehicule fără şofer vor fi operaţionale în Londra la vară, sub forma unor “pods” cu look SF
Britanicii sunt gata să testeze un sistem de vehicule autonome în Londra, în această vară, aceste “pods” fiind inspirate de
Compania chineză LeEco prezintă un automobil electric şi autonom numit LeSEE, rival promiţător pentru Tesla
Chinezii de la LeEco au avut un eveniment astăzi, în cadrul căruia au lansat un nou automobil electric, cunoscut sub
