Fernando Alonso scapă nevătămat după un accident groaznic la Marele Premiu al Australiei de azi (Video)
Sezonul de Formula 1 2016 a debutat cu un accident groaznic în cadrul Marelui Premiu al Australiei, care din fericire nu s-a soldat cu vreo tragedie, pilotul Fernando Alonso scăpând nevătămat. Accidentul a dus la apariţia unui steag roşu pe circuit la un moment dat în turul 18 din 57.
Alonso l-a “agăţat” pe Esteban Gutierrez, pierzând un pneu şi apoi controlul maşinii, care a intrat întâi în parapet şi apoi a zburat, răsucindu-se în aer de câteva ori şi izbindu-se de un alt parapet, fiind compactată de impact la final. Monopostul McLaren era distrus în totalitate, dar cumva Alonso a scăpat fără răni grave.
Pilotul a declarat că e în viaţa datorită securităţii din Formula 1 şi a regulilor stricte ale Federaţiei Internaţionale de Automobilism. Nici nu vrem să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă accidentul avea loc în anii 90 sau 80. Fernando Alonso a mers pe propriile picioare la ambulanţă şi a salutat fanii pentru a arăta că e teafăr şi nu e rănit grav.
Testele medicilor au arătat că nu există nici o leziune gravă. Nico Rosberg a câştigat această primă etapă pentru Mercedes, urmat de Lewis Hamilton.
via screengrabber.deadspin.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Ferrari F150, noul monopost pentru sezonul 2011 în Formula 1
Scuderia Ferrari a prezentat recent în cadrul testelor oficiale pre-sezon F1 din Valencia noul său monopost, F150. Acesta poate fi
Singapore intra in circuitul F1 din 2008
Singapore se va alatura circuitului Formula 1 in toamna anului 2008 si este posibil sa fie prima tara care va
Echipele din Formula 1 doresc motoare egale ca putere
Ati crede ca echipele din Formula 1 doresc sa obtina cat mai multa performanta de la motoarele lor, nu-i asa?
O noua echipa de Formula 1 s-a nascut: USF1
In mijlocul unei crize economice care face victime in industria auto, SUA iese in evidenta cu o initiativa incredibila: propria
Button aduce din nouvictoria pentru Brawn; cursa din Malaezia oprita din cauza ploii
Era de banuit ca ploaia va afecta Marele Premiu al Malaeziei, dar nimeni nu ar fi putut ghici ca precipitatiile
Victorie fara greseala a lui Hamilton la Indianapolis
Privind la cursa precedenta, cu siguranta putem afirma ca tanarul Hamilton a obtinut victoria in cadrul Grand Prix-ului canadian cu

