Un comediant britanic a ironizat Volkswagen la Salonul Auto de la Geneva, întrerupând discursul unui oficial VW
Era de aşteptat ca Volkswagen să fie ţinta ironiilor din partea comedianţilor, dar nu credeam să se întâmple asta chiar pe scena Salonului Auto de la Geneva. Comediantul britanic Simon Brodkin a întrerupt discursul oficialilor Volkswagen, deghizat în mecanic şi părând a umbla sub o maşină a companiei.
Acelaşi farseor a aruncat cu foarte multe bancnote către şeful FIFA acuzat de corupţie Sepp Blatter anul trecut. În vreme ce pe scenă se discuta azi despre noi modele VW, el a apărut la Geneva îmbrăcat în mecanic Volkswagen, cu o cheie franceză în mână şi cu un accesoriu pe care scria “Cheat Box”, apoi a inspectat un automobil al brandului german.
Folosind un accent german, Simon a afirmat că CEO-ul Matthias Muller e de acord să facă modificările, “câtă vreme nu află nimeni”. Evident, comediantul a fost preluat de paznici şi escortat afară. Reacţia lui Juergen Stackman, membru în comitetul de conducere şi cel aflat pe scena la acel moment a fost cam stânjenită, el afirmând doar că automobilul nu are nevoie de reparaţii, pentru că e nou şi e “perfect”.
Se vede că nemţii nu au umor…
via dailymail.co.uk
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Volkswagen lanseaza noi variante de Scirocco, cu motorizari diferite
Atunci cand Volkswagen Scirocco a fost lansat in Marea Britanie, automobilul cu 3 usi era disponibil doar in varianta GT,
Porsche 911 GT3 2010, o noutate relativa la Geneva Motor Show
Probabil va mirati ca nu am vorbit despre Porsche si modelele sale prezentate la Geneva Motor Show 2009. Ei bine,
CES 2016: Volkswagen prezintă conceptul complet electric şi compact Budd-e
Cumva inspirat de roboţelul simpatic Wall-E, conceptul Budd-e al celor de la Volkswagen a întors multe priviri la CES 2016.
Alfa Romeo MiTo GTA, mai mult decat un concept, prezentat la Geneva
Alfa Romeo MiTo GTA este doar un vehicul concept deocamdata, dar genul de concept care are darul de a ajunge
Volkswagen pregăteşte un nou concept de SUV hibrid pentru showul auto de la Beijing; Indicii despre noul Touareg incluse!
Săptămâna viitoare debutează Beijing Auto Show 2016 şi accentul se va pune conform trendului pe automobile electric, hibrid şi inovaţii
Volkswagen Golf GTI-R, un nou hatch promitator
Volkswagen pregateste in secret un nou Golf GTI, mai agresiv, pe care il va lansa in toamna acestui an. Cunoscut
-
Innoxius

