Renault ar putea adăuga noi automobile electrice și hibrid în gamă
În cazul în care nu vă amințiti, anul trecut am avut ocazia să ne plimbăm preț de câteva minute cu una dintre mașinile electrice din portofoliul Renault, mai precis cu modelul Zoe. La vremea aceea v-am dezvăluit și detalii despre cursa noastră prin București la interiorul mașinuței electrice de 20.000 euro, automobil ce ne-a atras pe deplin atenția.

Despre Renault vorbim și astăzi, mai exact despre planurile companiei în ceea ce privește dezvoltarea de automobile hibrid și electrice. Potrivit unor date recent ajunse în presă, s-ar părea că producătorul francez este hotărât să adauge noi astfel de modele în gamă, tehnologia fiind deja disponibilă prin intermediul partenerului său, Nissan.
La ora actuală, în portofoliul de vehicule Renault se află numai puțin de 4 automobile electrice: ZOE, Fluence, Twizy și Kangoo ZE. De asemenea, regăsim și modelul hibrid Renault Kwid lansat pe piața din India, un vehicul care aparent nu va ajunge în Europa.
Un lucru este sigur totuși, și acela că automobilele electrice/hibride sunt viitorul, detaliu pe care și cei de la Renault îl iau în calcul. Înainte de introducerea unor noi astfel de versiuni, producătorul francez va realiza un studiu de piață pentru evaluarea cererilor de modele electrice din partea consumatorilor.
via: autoexpress.co.uk
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Modele Dacia Logan rechemate în service din cauza airbag-urilor şi frânelor; Probleme apar şi la modele Sandero şi Renault Clio
Probleme pentru automobilele Dacia Logan, rechemate recent în service din cauza airbag-urilor şi frânelor. Se pare că peste 1600 de
Dieselgate partea 2: Renault ar avea nevoie de actualizare softurilor legate de emisii pentru 700.000 de modele
Scandalul legat de emisiile automobilelor în conformitate şi nu prea cu reglementările din UE şi SUA continuă, de această dată
Renault Clio RS16 se “dezbracă” din concept și își face apariția în Monaco
În momentul de faţă noul model Renault Clio RS16 este doar un prototip şi nu ştim dacă va intra în
Renault Megane Sport Tourer 2017 apare în fotografii spion pentru prima oară; Va debuta la Paris în septembrie
Atunci când pregăteşti un model de automobil care rezistă la intemperii şi frig, mediul ideal de testare este în Europa
Renault dezvăluie Oroch, pickup-ul bazat pe SUV-ul autohton Dacia Duster
În cursul acestei zile, Renault a prezentat în cadrul Salonului auto de la Buenos Aires, automobilul de teren Duster Oroch.
Renault Megane va primi o variantă hibrid în 2017, cu motor dCi Diesel
Scandalul motoarelor TDI continuă, dar asta nu înseamnă că dezvoltarea de viitoare automobile cu motoare diesel s-a oprit. Renault pregăteşte
