Ne-am plimbat cu Renault Zoe! Iată câteva impresii despre mașinuța electrică a francezilor
Astăzi, 11 septembrie, s-a dovedit a fi o zi destul de norocoasă pentru noi aici la Volan.ro. Mai precis, în cursul zilei de dimineață, imediat după participarea la un eveniment marca Orange România din București, am aflat un lucru foarte interesant referitor la domeniul auto. Ei bine, la terminarea evenimentului în fața clădirii unde acesta s-a desfășurat, aveau să ne aștepte 4 automobile Renault Zoe pentru a ne plimba prin oraș.

Văzând oportunitatea, nu am stat pe gânduri și am așteptat la rând pentru o mică plimbare cu mașinuța electrică dezvoltată de producătorul francez. După câteva minute, eram într-un Renault Zoe, mașină ce nu parea a fi atât de încăpătoare de la exterior.

Ajuns înăuntru mi-am schimbat părerea, dar nu complet, persoanele ceva mai înalte urmând să aibă ceva probleme la folosirea locurilor din spate. Design-ul interior este și el elegant, în ciuda folosirii materialelor plastice și a huselor cu inserții din piele pe alocuri. Nuanțele de gri și alb chiar fac din Zoe o mașinuță foarte primitoare.

Fiind un automobil electric, motorul de 80 cai putere a lui Renault Zoe aproape că nu scoate nici un zgomot, iar pe așa o zi ploioasă a fost o adevărată plăcere să ascult ploaia din interiorul unui asemenea vehicul. Cât despre autonomie, aflați că Zoe promite 100 km după o încărcare completă, încărcare ce se va realiza între 3-6 ore în funcție de puterea primită de la priză.

Revenind la design, puteți observa și voi din fotografia de mai sus, faptul că bordul lui Renault Zoe este unul foarte simplist, fără elemente care să ne distragă atenția de la condus. Avem parte de un ecran special pentru kilometraj și pentru autonomia rămasă, dar și un display ceva mai generos de unde putem accesa diverse funcții ca și navigarea GPS.

Deși este o mașinuță electrică foarte atractivă, Renault Zoe are și un minus. Acela ar fi prețul, ce nu este deloc unul accesibil. Mai exact, acest model în versiunea de bază Life, costă 20.900 euro, preț la care se adaugă și o sumă lunară ce trebuie să o plătim ca rată pentru bateria integrată la pachet, preț ce crește în funcție de numărul de kilometrii parcurși pe an.
Una peste alta, Renault Zoe este una dintre cele mai interesante mașini în care am urcat în ultimul timp, un model ce impresionează cel mai mult prin motorul său cu zero emisii, lucru ce a început să prindă la nivel global din ce în ce mai mult. Voi ce credeți despre Zoe, se merită costurile pentru un asemenea automobil?
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Dieselgate partea 2: Renault ar avea nevoie de actualizare softurilor legate de emisii pentru 700.000 de modele
Scandalul legat de emisiile automobilelor în conformitate şi nu prea cu reglementările din UE şi SUA continuă, de această dată
Un video genial: crash test Renault
Renault si-a pus imaginatia in actiune si a decis sa se laude cu cele 5 stele obtinute in timpul crash-testelor
Renault lansează versiuni de Logan şi Sandero în Rusia ce au cutie de viteze automată; Pe când şi Dacia?
Renault a lansat variante de Logan şi Sandero cu schimbător automat sub brand propriu în Rusia. Deocamdată nu ştim când
Paris Motor Show 2008: Renault Megane III va fi lansat oficial
Megane este o masina extrem de importanta pentru Renault, definind practic acest brand si concurand cu hituri ca Ford Focus
Renault Kwid, micul hatchback de succes în India ar putea fi rebranduit şi vândut ca model Dacia
Cam de jumătate de an oficialii Renault insistă că nu vom vedea popularul Renault Kwid, lansat cu succes în India
SUV-ul Dacia va fi lansat la Geneva, filmat pe strazile Pitestiului (Video)
Primul model SUV Dacia va fi lansat oficial in cadrul showului Auto de la Geneva, impreuna cu un concept compact.
-
Cornel Nrg
-
Zoli Szőgyényi
