După acuzațiile aduse celor de la Nissan legate de fraudarea testelor de emisii, guvernul sud-coreean îşi îndreaptă atenţia spre cei de la Volkswagen. Guvernul le-a cerut celor de la Nissan să recheme în service 814 modele Qasqais şi le-au interzis vânzările din cauza modificării testelor legate de emisiile de carbon.
Legat de compania germană, lucrurile stau puţin diferit, cei de la Volkswagen, aparent, au modificat testele pentru mai mult de 24 de modele din portofoliul lor, dar şi ale firmelor pe care le deţin precum, Audi. Se pare că acesta a fost singurul mod prin care firma nemţească a reuşit să importeze modelele respective în Coreea de Sud.
Un oficial sud-coreean a admis faptul că germanii ar fi trimis 37 de rapoarte false ministerului de protecţia mediului pentru modele precum Golf şi Audi RS7, iar un oficial a celor de la Volkswagen a menţionat că firma va răspunde în cel mai scurt timp acuzaţiilor, dar nu a oferit mai multe detalii.
Un caz asemănător a provocat companiei germane pierderi de peste 18 miliarde de dolari şi în acelaşi timp i-a fost afectată şi credibilitatea. Cei de la Volkswagen încă se străduiesc să îşi spele păcatele, dar cu un nou scandal la orizont, compania germană va avea de suportat noi pierderi materiale, dar în acelaşi timp va pierde şi o parte din încrederea cumpărătorului. Personal consider că Volkswagen nu ar trebui să mai repete aceeași greşeală niciodată dacă nu vrea să îşi piardă reputaţia şi credibilitatea în totalitate, iar în momentul de faţă putem doar spera că afirmatiile se vor dovedi false.
via carscoops.com