Volkswagen 2009 CC este cel mai bine definit prin initialele care ii completeaza numele, CC fiind acronimul pentru “comfort coupe”. Modelul CC Sport va sosi la pretul de 26.790 de dolari cu un motor cu 4 cilindri, 200 de cai putere si o cutie de viteze cu 6 trepte. Jurnalistii de specialitate care au testat modelul afirma ca avem de-a face cu o masina atractiva, cu o parte frontala agresiva si accente cromate.
Evident, automobilul are si defecte, jurnalistii plangandu-se de obicei in legatura cu partea din spate a masinii, care poate fi confundata foarte usor cu cea a unui Buick Lucerne sau chiar cu a unui Camry. Testele masinii au aratat ca ea vireaza destul de greu la viteze mici, dar se descurca mult mai bine pe soseaua goala la viteza maxima.
In plus, zgomotul pe care-l face vantul la contactul cu masina mai scade din aspiratiile de lux ale acestui vehicul, trapa parand a fi sursa problemei, deoarece zgomotul disparea la versiunile fara trapa. Volkswagen 2009 este disponibil cu scaune din piele neagra, placute la atingere si conferind un aer opulent cockpitului. Un avantaj al acestui vehicul este faptul ca el porneste la cheie, dar startul sau capata un nou concept, de vreme ce dupa veti baga cheia in contact, nu va mai fi nevoie sa o rasuciti ci doar sa o mai impingeti inca un pic, pentru a trezi la viata motorul.
Va dura ceva pana ce va veti obisnui cu acest sistem si fiindca veni vorba de sisteme, cel navigational suporta control touch si afiseaza harti in mod 3D. Motorul masinii a fost destul de “tacut” pe perioada tastelor, in ciuda puterii sale, iar in privinta discurilor de frana, masina nu poate fi nici laudata, nici criticata, astfel ca putem spune ca acestea erau doar prezente la apel. Versiunea cu 4 cilindri a lui Volkswagen 2009 CC atinge 100 km/h in 6.9 secunde, in vreme ce daca optati pentru cea VR6 de 280 de cai putere veti atinge suta cu 0.3 secunde mai rapid.
Trebuie sa aflati ca, pe langa motorul mai mare, versiunea VR6 Sport soseste cu un sistem audio performant, jante de 18 inchi si faruri bi-xenon. Acest setup va va costa 38.000 de dolari.